Polițiștii locali fac ordine în Constanța

În data de 09 octombrie, polițiștii locali din Constanța au aplicat 214 amenzi contravenționale în valoare totală de 44.410 lei.

Activitățile de control au fost orientate în principal pentru: menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, etc.

Iată câteva dintre contravențiile săvârșite în mod frecvent, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:

• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 16 sancțiuni contravenționale;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 320 abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări neregulamentare efectuate în zonele aglomerate din oraș și au fost aplicate 118 puncte de penalizare;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 15 fapte antisociale legate de nemenținerea curățeniei, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, terenuri neigienizate, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare, nerespectarea de către conducătorii auto a prevederilor legale privind zonele în care se interzice staționarea sau parcarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă admisă mai mare de 2,4 tone sau destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, indiferent de forma de deținere, etc;
• Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 68 amenzi contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun;
• HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 8 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun- au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale pentru consumul de produse din tutun în spațiu public închis, majoritatea faptelor au fost constatate în interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, dar și în perimetrul unității medicale.

Polițiștii locali spun că vor avea în permanență în atenție acest gen de activități și vor interveni cu prioritate pentru respectarea normelor legale în vigoare și în alte unități sanitare.

„Pe această cale, aducem la cunoștința opiniei publice că nerespectarea normelor legale în vigoare privind fumatul în unitățile sanitare, mijloacele de transport în comun, locuri de joacă pentru copii, unități de învățământ, precum și pentru unități destinate protecției și asistenței copilului, de stat sau private atrage răspunderea contravențională a persoanei fizice cu amendă cuprinsă între 100 lei și 500 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în 15 zile calendaristice.
De asemenea, aruncarea resturilor de țigări aruncarea de hârtii, ambalaje, coji de semințe, resturi alimentare ori nealimentare pe domeniul public se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 400-800 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termenul prevăzut de lege.
Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a-i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de curățenie, ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.


Un comentariu la “Polițiștii locali fac ordine în Constanța

  1. Minciuni , cate avertizmente ati dat?????? SUNTETI PARTE DIN SISTEM DE OPRESIUNE A CETATENILOR

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avarie RAJA în cartierul Faleză nord din municipiul Constanța

mie oct. 10 , 2018
Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 10  octombrie 2018, pe conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 100 mm de pe strada Pescarilor, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în intervalul orar 11,00-13,00. În acest timp nu vor avea apă potabilă consumatorii […]
apa avarie raja

V-ar putea interesa și: