Arhiepiscopia Tomisului a organizat, în noapte de revelion, o slujbă religioasă la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel. Deși Constanța e în carantină și după ora 23.00 există interdicție de circulație, deși slujbele în interior sunt interzise, au participat zeci de persoane.
Detalii aici: ÎPS Teodosie, mesaj ironic la adresa autorităților și sfidător pentru cei care respectă carantina
„Polițiști și jandarmi constănțeni au acționat în zona respectivă, informând persoanele cu privire la legislația actuală în ceea ce privește deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum și obligativitatea purtării măștii de protecție în mod corespunzător.
Astfel, polițiștii au adus la cunoștința cetățenilor măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
„Reamintim că scopul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci ca oamenii să conștientizeze riscurile la care se expun, dacă nu respectă normele legale în vigoare.
Persoanele prezente au fost atenționate verbal, polițiștii amintindu-le despre necesitatea adoptării unui comportament responsabil.”, a mai spus reprezentantul IPJ.
Citește și:
Carantină pentru proști în Constanța