Poluare în Mamaia. Fonică
Am ieșit zilele trecute, pentru prima dată în acest sezon, în Mamaia.
Am oprit în zona Cazinoului și am încercat să ne plimbăm puțin, pentru a ne relaxa, prin stațiune.
Proastă idee. În centrul Mamaiei, fiecare poprietar de terasă încearcă să-și atragă clienții cum știe mai bine. În lipsă crasă de idei, unul dintre ei a hotărât că cea mai bună metodă este să dea muzica la maximum. Pe principiul turmei de oi, l-au urmat și ceilalți. Ce a rezultat este lesne de înțeles. Fiecare terasă cu muzica ei, unii răcnind din boxe, alții live. Nelu Ploieșteanu, de exemplu.