Pompierii constănțeni au salvat o lebădă (și 20 de găini)

„112! Ce urgență aveți?”
„- Este o lebădă pe acoperişul unei clădiri. Pare dezorientată şi nu poate să zboare. Cred că este îngheţată de frig. Este o clădire cu două niveluri, nu foarte înaltă”.
„- Am înțeles! Am trimis un echipaj.”

Doi dintre pompieri de la ISU Constanța au urcat pe acoperişul clădirii şi au reuşit să prindă lebăda cu ajutorul unei pături. Nu a fost foarte greu. Lebăda era agitată însă nu părea să fie foarte speriată de oamenii îmbrăcaţi în costume ciudate şi cu căşti pe cap.

Salvatorii au aşezat-o într-o geantă în care îşi păstrează costumul aluminizat şi au coborât-o cu ajutorul unei cordiţe.

„- N-am apucat să strângem cordiţa când am primit din dispecerat o altă intervenţie: un incendiu la anexa unei case din municipiul Constanţa. Nu mai aveam timp de stat pe gânduri. Trebuia să ajungem acolo imediat. Am luat lebăda şi am plecat cu ea la intervenţie!”
„- Nu ne-a făcut nicio problemă. A stat cuminte în autospeciala de stingere şi a urmărit tot ce se petrecea în jurul ei.”

Cel mai probabil, lebăda s-a refugiat pe acoperiş, a îngheţat de frig şi nu a mai putut să zboare. Însă când a dat de căldură, a început să își revină.

„- După ce am lichidat incendiul, i-am dat să bea apă şi a început să ne sâsâie. Pe doi dintre colegi i-a şi ciupit. Pe semne că i-au priit condiţiile de şi-a reluat obiceiurile!”

Dacă tot au avut coleg înaripat, din anexa incendiată, pompierii au salvat nu mai puţin de 20 de găini!

Servantul patru și-a încheiat misiunea când a fost preluat de reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Până atunci, a fost „la datorie”.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cod galben de vânt în Constanța. Cum va fi vremea toată săptămâna

mie feb. 8 , 2023
Astăzi a nins în municipiul Constanța. Vremea va fi rece în următoarele două zile, dar se va încălzi ușor spre finalul săptămânii. Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic la Constanța. Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până la ora 14:00.   Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în […]

V-ar putea interesa și: