Populism iresponsabil al consilierilor PNL și USR din Constanța. Ne bagă adânc mâna în buzunare

Consilierii locali PNL și USR din municipiul Constanța

COMPLETARE ora 17.45 Scandalul gigcaloriei. PSD Constanța duce populismul pe noi culmi

Populismul este mai nociv decât corupția. E o realitate pe care o resimțim în România, și mai ales în Constanța, de zeci de ani. Și o vom simți pe pielea noastră în continuare.

Ultimul exemplu de populism sadea a fost dat de consilierii PNL și USR. Aceștia au decis – și au anunțat triumfător, ca pe o reușită fenomenală – că abonații din sistemul centralizat de încălzire vor plăti 250 de lei pentru gigacalorie, ca anul trecut.

„Decizia a fost luată în ultima întâlnire a alianței PNL – USR și vine ca urmare a consultării specialiștilor din Primăria Constanța și din instituțiile subordonate Consiliului Local Constanța. Alături de argumentele specialiștilor, decizia de menținere a prețului de 250 lei pentru o gigacalorie plătit de populație vine și în urma unei susțineri financiare de 10.000.000 de lei din partea Guvernului României. Subliniem faptul că prețul real al gigacaloriei este de 1034 lei și diferența până la 250 lei este suportată de autoritățile locale.”, se arată într-un comunicat comun al celor două partide.

10 milioane lei, un pistol cu apă

Un comunicat mincinos prin omisiune. Diferența de 784 de lei o plătește autoritatea locală, dar nu cu fonduri picate din cer, ci din banii constănțenilor și ai firmelor din oraș, deci tot din banii noștri. Constănțeni și firme greu încercate după aproape doi ani de pandemie!

Consilierii vorbesc de un sprijin de 10 milioane lei de la Guvern. Suma e ridicolă și nu ajunge nici pe o măsea.

Știți cât înseamnă subvenția aceasta pe care o plătim cu toții? Țineți-vă bine, cifra este de-a dreptul obscenă! 146 de milioane de lei! Nu o spunem noi, o spune primarul Constanței. Asta în condițiile în care subvenția nu poate depăși, legal, 15 milioane de euro.

„Prețul real, de 1034 de lei, ne duce în situația următoare: dacă am accepta să nu modificăm prețul local la populație, deci dacă am accepta o subvenție de la 250 la 1034, am avea un efort bugetar de subvenție de la 73 de milioane la 146 de milioane. Deci vă rog să rețineți: de la 73 de milioane la 146. Am avut discuții cu domnul Caragheorghe. Nu putem să depășim 15 milioane nici în 2022.”, a mai spus primarul.

Așadar, diferența de 784 de lei per gigacalorie o plătim noi toți, fie că suntem abonați în sistem, fie că nu. Dacă ne încălzim cu gaze, cu lemne, cu curent electric sau înghețăm de frig în case, plătim această subvenție.

N-are rost să ne întrebăm dacă putem folosi acești bani – cel puțin cei 10 milioane de lei de la Guvern – ca să schimbăm puțin în bine fața orașului în care trăim cu toții.

Unde-i responsabilitatea clamată de primar?

PNL propusese, în cea mai recentă ședință de consiliu, majorarea prețului pentru populație de la 250 la 300 de lei.

„Realitatea este următoarea: că noi subvenționăm de la 300 până la 1034, care înseamnă 734 de lei, iar pe cetățean, deși am toată compasiune, îl ducem la un efort de 50 de lei per gigacalorie. Vă mai spun ceva: sunt studii – eu mă uit pe cifre când iau decizii, nu sunt emoțional. Consumul mediul al unui apartament de două camere în Constanța, pe luna februarie, este de o gigacalorie. Deci dacă până acum plătea cetățeanul pe luna februarie 250 de lei, acum o să plătească 300, dar noi preluăm 750 de lei. Este un efort colosal. Eu înțeleg că nu putem crește – și e de înțeles, populația nu poate să suporte – dar să fim și responsabili, să ne uităm și la viitorul orașului.”, spunea atunci primarul Vergil Chițac.

Dacă o gigacalorie ar fi fost 300 de lei, o familie care locuiește într-un apartament de două persoane ar fi plătit 50 de lei în plus pe lună, potrivit calculelor făcute de edil. Cam cât două pachete de țigări.

Să nu uităm că prețul energiei a explodat la nivel mondial, la cele mai mari valori din istorie.

Specialiști ținuți la secret. „E irelevant”

Am întrebat pe cei de la USR cine sunt specialiștii care au propus menținerea subvenției la 250 de lei.

„Nu am acordul colegilor specialiști sa fac publice numele lor. Dar au existat discuții și argumente. În fapt sunt argumentele pe care noi le prezentam de 1 luna deja. Câtă vreme sunt fix argumente care au fost prezentate public de-a lungul ultimelor 3 săptămâni… devine chiar irelevant să spunem și cine a spus că logica este corectă.”, ne-a declarat Dumitru Caragheorghe, președintele USR Constanța.

În opinia noastră, este relevant cine sunt acești specialiști. Poate că niciun nu există și a fost o decizie politică. Sau poate că îi cheamă Fata și Morgana.

Argumentele USR

Iată și de ce USR spunea, acum câteva săptămâni, că gigacaloria trebuie plătită cu numai 250 de lei.

„USR a cerut păstrarea tarifului de 250 de lei la consumator și a reinvitat la dialog. Câtă vreme tariful de 1034 de lei nu conține (așa a susținut Domnul Primar) creșterile prețurilor la utilități… nu vedem de ce trebuie să suporte consumatorii o creștere pentru mizeriile ascunse sub covor în ultimii ani. La tariful de 1034 de lei, subvenția trebuia să fie de 784 de lei. Pe măsura recepționării lucrărilor la infrastructură (investițiile în curs) tariful standard urmează să scadă deci și subvențiile se vor diminua existând posibilitatea transferului de la un an la altul a unor valori peste plafon admis până la rezolvarea problemei. Nu există nici o logică în tot acest demers pentru creșterea tarifului la consumatori după cum nu există nicio logică nici în ceea ce privește “refuzul” de a subvenționa 784 de lei și se propune subvenționarea a 734 de lei. Am invitat la dialog. Situația este foarte ușor de rezolvat. Discutăm pe argumente și stabilim cum trebuie să arate proiectul privind subvenția. Se convoacă ședința extraordinară și situația se rezolvă. Nu intră niciun CET în faliment dacă suntem rezonabili.” a declarat Dumitru Caragheorghe, președintele USR Plus Constanța.


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Un comentariu

  • dan t. coman

    Lasă că vă vor crește impozitele ptr a platii salvarea radet, că sint mulți puturoși care cîștigă salarii babane doar pentru a nu face numic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.