Pornografie infantilă pe Facebook și Instagram. Victimele au între 9 și 12 ani

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța au desfășurat 2 percheziții domiciliare la o persoană bănuită de pornografie infantilă.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au pus în executare, la data de 1 septembrie a.c., două mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Suceava, la domiciliul unui bărbat bănuit de pornografie infantilă.

Din cercetări a reieşit că, un tânăr de 18 ani, din orașul Gura Humorului, județul Suceava, ar fi contactat, prin intermediul internetului, pe diferite reţele de socializare, minore cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani și le-ar fi determinat să se înregistreze în timpul săvârșirii unor gesturi şi acte de natură sexuală, precum şi în ipostaze sexuale explicite.

Din informațiile neoficiale obținute de Constanța 100%, este vorba despre Facebook și Instagram.

Citește și: Exhibiționism pe o plajă din Constanța. A atins o minoră în mai multe zone ale corpului

În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (un telefon mobil și un laptop).

Procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de acesta, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Exhibiționism pe o plajă din Constanța. A atins o minoră în mai multe zone ale corpului

joi sept. 3 , 2020
La data de 1 septembrie 2020, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 1au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, un bărbat, de 38 de ani, ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public și ar fi atins o minoră în mai […]

V-ar putea interesa și: