Portul Constanța se dezvoltă sub conducerea Danielei Șerban. Traficul de mărfuri și cifra de afaceri, creșteri semnificative

Daniela Șerban, director general Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (foto: Constanța 100%, 13 decembrie 2019)

Portul Constanța se dezvoltă sub conducerea directorului general Daniela Șerban. Potrivit bilanțului pe anul 2019, prezentat de aceasta vineri, 13 decembrie, într-o conferință de presă, traficul de mărfuri și cifra de afaceri au cunoscut creșteri semnificative.

Înainte de a vă prezenta cifre, merită menționat că Daniela Șerban a susținut singură conferința (nu înconjurată, ca anii trecuți, de mai mulți directori, care să ajute cu răspunsul, dacă directorul general rămânea în pană de idei). A fost emoționată dar, spune ea, numai pentru că „pune suflet în ceea ce face”.

Mai jos puteți citi bilanțul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

  1. TRAFIC DE MĂRFURI

Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a crescut cu 9,25%

          Traficul total de mărfuri înregistrat în primele unsprezece luni ale anului 2019 în portul Constanța și portul Mangalia a crescut cu 9,25%, ajungând la 61,14 milioane tone, față de 55,9 milioane tone în aceeași perioadă a anului trecut.

          Din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 47,24 milioane tone (creștere de 6,54%), iar cel fluvial a reprezentat 13,9 milioane tone (creștere de 19,6%).

O creștere importantă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de 18,3%. Dacă anul trecut, în primele unsprezece luni, traficul de cereale a fost de 16,60 milioane tone, de la începutul lui 2019 până la finalul lunii noiembrie, cantitatea de cereale a depășit 19,64 milioane tone.

Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri importante de trafic în primele unsprezece luni ale acestui an sunt: petrol brut 7,31 milioane tone (față de 6,71 milioane tone), articole diverse 6,10 milioane tone (față de 6,05 milioane tone), produse petroliere 5,78 milioane tone (față de 5,38 milioane tone), minereuri de fier și deșeuri de fier 4,54 milioane tone (față de 3,84 milioane tone), minereuri de fier și deșeuri neferoase 3,64 milioane tone (față de 3,62 milioane tone),combustibili minerali solizi 3,58 milioane tone (față de 3,38 milioane tone), îngrășăminte 3,57 milioane tone (față de 2,73 milioane tone), produse metalice 2,35 milioane tone (față de 2,12 milioane tone).

Scăderi de trafic au fost semnalate în primele unsprezece luni 2019 pentru următoarele grupe de mărfuri față de primele unsprezece luni 2018: semințe uleioase 1,98 milioane tone (față de 3,12 milioane tone), produse chimice 0,6 milioane tone (față de 0,7 milioane tone), echipamente, mașini 0,3 milioane tone (față de 0,4 milioane tone).

Traficul de containere a rămas constant în perioada analizată, la 6,09 milioane tone marfă în 2019, față de 6,04 milioane tone marfă în primele 11 luni 2018.

Ponderea traficului de mărfuri este reprezentată astfel în înregistrările statistice ale CN APM SA Constanța: cereale 32,1%, petrol brut 12%, articole diverse 10%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier și deșeuri de fier 7,4%, minereuri și deșeuri neferoase 6%, combustibili minerali solizi 5,9%, îngrășăminte 5,8%, produse metalice 3,9%, semințe uleioase 3,3%.

În primele unsprezece luni ale anului 2019, au ajuns în porturile maritime românești 13.398 nave (12.559 nave la unsprezece luni 2018), din care 3.843 nave maritime și 9.555 nave fluviale.

II. DATE FINANCIARE

Principalii indicatori economici realizați în primele 10 luni ale anului 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018:

Indicatori 10 luni 2018 10 luni 2019 %
Cifra de afaceri 259.099 mii lei 290.871 mii lei +12,26
Profit brut 140.175 mii lei 149.025 mii lei +6,31
  1. INVESTIȚII CN APM SA

 Investiții în derulare din surse proprii CN APM SA Constanța

1. Proiectare + Execuție construire rețele electrice de iluminat exterior stradal

Se finalizează în 2019.

Valoarea investiției – 1.160.000 lei.

2. Lucrări de construcție rețele electrice de iluminat exterior operațional (execuție cu forțe proprii)
– Zona Dane 100-103;
– Dana 89 – Dana CL.

Se finalizează în 2019.

Valoarea investiției: 875.000 lei.

3. Lucrări de modernizare rețele de iluminat exterior operațional, pe platformele de operare
(execuție cu forțe proprii)

Se finalizează în 2020.

Valoarea totală a investiției: 880.000 lei.

4. Modernizarea și extinderea sistemului de monitorizare dane maritime – Zona Nord Port Constanța și extindere monitorizare dane zona Sud Port Constanța

Se finalizează în 2020.

Valoarea totală a investiției: 4.173.000 lei.

5. Cofinanțare obiectiv „Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80)”

Se finalizează în 2020.

Valoarea totală a investiției: 3.261.000 lei.

6. Lucrări de construcții parcare + drum acces Poarta 7 (Etapa I)

Se finalizează în 2019.

Valoarea investiției: 3.583.000 lei.

7. Racord de medie presiune pentru distribuția de gaze naturale în Portul Constanța Sud

Se finalizează în 2020.

Valoarea totală a  investiției: 5.799.000 lei.

8. Modernizare rețele de iluminat existente-înlocuire corpuri de iluminat stradal vechi și uzate cu corpuri de iluminat eficiente energetic cu sursa led 150 W (execuție cu forțe proprii) – Lot II

Se finalizează în 2019.

Valoarea investiției: 178.000 lei.

9. Execuție înlocuire sistem de amortizori dana 79

Se finalizează în 2019.

Valoarea investiției: 2.870.000 lei.

10. Proiectare și execuție lucrări de modernizare Digul de Larg Dana 0 (Etapa II)

Se finalizează în 2021.

Valoarea totala a investiției: 2.095.000 lei.

11. Reparații capitale Dig de Nord Port Constanța

Se finalizează în 2025.

Valoarea totală a  investiției: 97.223.524 lei.

12. Lucrări de reparații diguri Constanța și Midia

Se finalizează în 2023.

Valoarea totală a investiției: 60.800.107,95 lei.

13. Proiectare și construcție a două nave tehnice multifuncționale

Se finalizează în 2020.

Valoarea totală a investiției: 30.976.000 lei.

14. Baraj antipoluare 

Se finalizează în 2020.

Valoarea investiției: 1.294.000 lei.

15. Autogunoieră compactoare 7,5 mc

Se finalizează în 2020.

Valoarea investiției: 385.000 lei.

Proiecte de investiții finanțate cu fonduri europene

  1. POIM – 54,5 mil. euro (85% UE; 15% Buget Stat)Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimii șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța

Valoare: 49 milioane euro

Obiective proiect:

  1. Lucrări de dragaj pentru aducerea la cota proiectată a bazinelor și șenalelor din Portul Constanța
  2. Au fost finalizate și recepționate lucrările de dragaj pentru 5 sectoare.
  3. Au fost lansate dispozițiile de dragaj pentru 16 zone.
  4. Adâncirea bazinului Portului de Lucru, inclusiv a șenalului de acces către acesta    
  5. Lucrări pentru asigurarea stabilității cheurilor în Portul de Lucru, inclusiv lucrări de dragaj adiacent cheurilor – a fost elaborat proiectul pentru obținerea autorizației de construire, a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic și s-a obținut autorizația de construire.
  6. Achiziție navă de măsurători dotată cu sistem hidrografic – s-a semnat contractul pentru realizarea navei.

2. Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80)

Valoare: 5,5 milioane euro

Obiective proiect:

Lucrări hidrotehnice:

Modernizarea danei 80 pe o lungime de 305 metri.

Instalarea de noi echipamente pentru dane (amortizori, bolarzi etc.), adecvate primirii navelor de mare capacitate.

Lucrări de cale ferată:

Extinderea infrastructurii feroviare până la noul terminal de cereale, pe o lungime de 4.114 metri, în prelungirea LFI executate în cadrul proiectului “Dezvoltarea capacității feroviare în zona fluvio-maritimă” POS-T 2007-2014.

  • CEF Transport – 15 mil. Euro (85% UE; 15% Buget Stat)

PROTECT – Modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța

A. Modernizarea sistemului de semnalizare din Portul Constanța

B. Achiziție navă tanc de 500 DWT

C. Execuție infrastructură și suprastructură pentru servicii conexe navelor tehnice

Obiective proiect:

  1. Modernizarea sistemului de semnalizare din bazinele portuare și de pe calea navigabilă

Valoare: 1,3 milioane euro

Finalizat în decembrie 2018

Proiectul a inclus:

– Construirea a 3 faruri pe extinderea digului de Nord, respectiv de Sud;

– Construirea unui stâlp de semnalizare în vederea balizării zonei nefinalizate a molului 3S;

– Montaj sistem AIS pe geamanduri;

-Construirea a 2 stâlpi de semnalizare pentru facilitarea accesului pe timp de noapte în Portul de Lucru;

– Înlocuirea unor stâlpi de semnalizare și a unor geamanduri în întregul bazin portuar și furnizarea unui stoc de rezervă (10 geamanduri).

  • Achiziționarea și punerea în funcțiune a unei nave tehnice

Nava tanc autopropulsat destinată colectării de pe nave și transportului pe țărm a reziduurilor lichide

Valoare: 2,5 milioane euro

Caracteristici navă:

  • Lungimea
    maximă: 44,57 m
    • Lățime: 8,90 m
    • Înălțime de construcție: 3,90 m
    • Pescaj: 2,90 m
    • Tonaj brut: 600-650 GRT
    • Viteza: 11 knots
    • Capacitate stocare (3 compartimente): 60 mc (marfă), 475 mc (marfă), 247 mc (ballast)

Utilitate navă:

  • Colectează deșeurile și apa de santină pentru comenzi care depășesc 100 m cubi.
  • Colectează apele uzate provenite de la navele de pasageri și navele militare, care de regulă staționează un timp limitat în port.
  • Asigură preluarea apelor uzate de la navele aflate în radă, în cazul în care aceste nave nu intră în port.

Stadiu actual:

  • Sunt în derulare lucrările de execuție aferente construcției corpului navei.
  • Infrastructura de acostare a navelor tehnice și amenajarea platformei (echipamente + utilități) pentru servicii conexe navelor tehnice

Valoare: 10,4 milioane euro

Planul de investiții al CN APM SA Constanța pentru anii viitori

Planul de investiții pentru anul viitor este în curs de elaborare, în prezent CN APM SA Constanța având întâlniri cu operatorii portuari pentru a stabili prioritățile.

Pentru finanțare cu fonduri europene, CN APM SA Constanța are în pregătire următoarele proiecte:

POIM 2014 – 2020:   Valoare estimată (milioane euro):
1. Dezvoltarea Insulei – Cheu de acostare pe latura de nord a Insulei artificiale, inclusiv amenajarea zonei de legătură mal – Insula, în vederea deservirii viitoarei platforme industriale 74
2. Extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului “Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră” cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de nord a Portului Constanța 19,7
3. Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța 29,5
4. Extinderea la patru benzi de circulație a drumului existent între Poarta 10 Bis și Poarta 10 10,7
5. Extinderea și modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța 20

IV. INVESTIȚII ALE OPERATORILOR PORTUARI

  1. În derulare

Portul Constanța

Comvex- Terminal de cereale la dana 80 din portul Constanța;

Midia International – Modernizare hale adăpost animale si fânare;

Fast Freight – Construire hală parter depozitare mărfuri generale paletizate, birouri P+1E din containere prefabricate, platforme spălare și depozitare containere și împrejmuire teren;

TAR 09 Agigea – Extindere platformă depozitare utilaje, materiale;

Team Logistic Specialists – Amenajări parcela R din Portul Constanța Sud pentru manipulare și depozitare containere;

Chimpex – Extindere cale de rulare încărcător naval cereale.

Portul Midia

Midia International – Modernizare hale adăpost animale și fânare.

Portul Basarabi

Granex – Amenajare platformă aferentă parcelei nr. 1 Lot S1, Port Basarabi, în vederea ridicării potențialului zonei.

  • De perspectivă

Chimpex – Azomureș SA – Reconversie și dezvoltare terminal uleiuri brute;

– Rectificarea căii de rulare a macaralelor de cheu de la Dana 59 și montare babale la

Dana 58 din portul Constanța Nord;

– Rectificarea căii de rulare a macaralelor de cheu de la Dana 54 din portul Constanța Nord;

– Flux alimentare siloz cereale din magazii.

– Consolidare siloz fosforit.

CNCF  CFR – Modernizare treceri la nivel

Comvex- Amenajare parcare camioane pentru terminal cereale

Constanta South Container Terminal

– Extindere parcare la clădire administrativă;

– Hală logistică și industrială, birouri și grupuri anexe administrative și tehnice, platforme și rețele exterioare, branșamente la rețele existente, împrejmuiri

Decirom – Construire hale depozitare

Phoenix River Trans – Construire platformă betonată

Predilect Cargo SRL – Amenajare platformă, construire hală metalică depozit și construcție P+1E spațiu depozitare și spațiu birouri

Socep – Extinderea și modernizarea capacității de operare a cerealelor pe molul II din portul Constanța;

– Construire ansamblu tehnologic (fosă recepție cereale CF/auto, copertină fosă, sală mașini, elevatoare și estacade benzi transportoare);

– Alimentare cu energie electrică, prize cheu;

– Modificare fațade, amplasare lift exterior, recompartimentări interior imobil P+2E.

TAR 09 Agigea – Extindere platformă depozitare utilaje, materiale

Tomis Multimodal Services – Amenajare platformă terminal de containere, construire imobil P+1E cu destinația de birouri și spațiu depozitare, construire imobil parter cu destinația hală reparații, amplasare stație de incintă.

UMEX – Construire magazie mărfuri Dana 44

V. SEZONUL DE CROAZIERE 2019

În acest an, în terminalul de pasageri al Portului Constanța au fost înregistrate 21 de escale ale navelor de croazieră, cele mai multe fluviale.

Acestea au adus la Constanța peste 3.000 de turiști străini.

În prezent, rezervările pentru anii viitori anunță o relansare a turismului de croazieră în Portul Constanța, nave maritime de pasageri cu capacitate mare anunțându-și deja escale, pentru următorii 3 ani.

Pentru 2020 Portul Constanța are înregistrate la această oră 15 rezervări pentru nave de pasageri, dintre care zece sunt maritime, cu capacități mari, printre care Azamara Journey, Aegean Odyssey, Boudicca, Albatros, Crown Iris.

Pentru 2021 deja s-au înregistrat 9 rezervări de nave maritime de pasageri și există tendința ca numărul acestora să crească.

În acest moment s-a realizat o rezervare pentru anul 2022, pentru Crystal Symphony, navă maritimă cu o capacitate de 848 de pasageri.

Din 2017, Portul Constanța deține directoratul MedCruise pentru zona Mării Negre, și promovează împreună cu porturile Odessa, Burgas și Varna relansarea turismului de croazieră în Marea Neagră, afectat în ultimii ani de situația geopolitică tensionată. Este o oportunitate pentru inițierea și susținerea legăturilor directe cu actori importanți din industria turismului de croazieră, în scopul creării unor noi itinerarii care să includă Portul Constanța și România ca destinație turistică.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Se oprește apa în localitatea 23 August

vin dec. 13 , 2019
Pentru executarea lucrărilor de racordare la conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, a noului sistem de distribuție apă potabilă din localitatea 23 August, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile marți – 17 decembrie 2019, în intervalul orar 08.00 – 16.00. Vor fi afectați de […]
raja apa medgidia

V-ar putea interesa și: