Portul Constanța se laudă cu o picătură într-un ocean

Parcare nouă pentru 80 de camioane în Portul Constanța, cozi kilometrice la intrare

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a anunțat recent că a înființat o parcare nouă în Portul Constanța, dar și un drum nou.

Parcarea are 14.000 de metri pătrați, iar aici pot fi staționate „circa 80 de camioane”, potrivit APMC.

S-a construit și un drum de 2.237 de metri, cu câte o bandă pe sens.

Investiția totală este de 13.467.227,19 lei, fără TVA

Terenul pe care s-a realizat investiția este câștigat din mare, fiind o suprafață pe care, de-a lungul timpului s-au făcut mai multe umpluturi rezultate din excavații.

Investiția este o picătură într-un ocean. Cu o zi înaintea inaugurării oficiale, Constanța 100% a publicat imagini în care sunt surprinse sute de TIR-uri care stau la coadă să intre în port. Șoferii erau parcați pe autostradă, inclusiv pe podul aflat la intrarea în port. Cei care ieșeau din port erau nevoiți să circule pe autostradă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, promite de vreo doi ani că va rezolva problema parcărilor în port.

În iulie 2022, afirma că a identificat două suprafeţe de teren care pot fi utilizate ca parcare pentru TIR-urile care blochează acum Portul Constanţa. Ministrul a cerut managementului Portului să prezinte „un calendar asumat” pentru realizarea unei parcări de mare capacitate. Atunci șef era Florin Goidea. De atunci, pe la conducere a trecut Florin Vizan, care și-a dar demisia între timp, acum avem alt director, Mihai Teodorescu, specialist în turism. Ce studii și ce avere are noul director general al Portului Constanța, Mihai Teodorescu

„Au fost identificate soluţii rapide pentru blocajul tirurilor din Portul Constanţa! În urma discuţiilor, de astăzi, dintre delegaţia Ministerului Transporturilor şi directorul general al Portului Constanţa, Florin Goidea, cât şi în urma deplasării în teren, s-au identificat două suprafeţe în interiorul Portului care pot fi utilizate ca spaţii de parcare pentru tiruri în vederea defluirii traficului”, spunea în 2022 Grindeanu. Atunci a solicitat şi „un calendar asumat” pentru o nouă parcare de mare capacitate.

Recomandare: Mihai Daraban, CCIR: „Marea Neagră este ca buzunarul mic de la blugi”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O femeie deținea ilegal o armă letală de vânătoare

Dum feb. 25 , 2024
La data de 24 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme. În cadrul activităților derulate, au fost verificați la domiciliu 8 deținători de arme. Cu această ocazie, a fost constatată o infracțiune și […]

V-ar putea interesa și: