Prăbușire pentru elvețienii de la Ameropa Grains: de la profit de peste 20 milioane lei la pierderi de 67,5 milioane lei

Elvețienii de la Ameropa Grains SA, unul dintre principalii jucători de pe piața cerealelor județul Constnața, au încheiat anul 2024 cu pierderi nete de 67,5 milioane de lei, după ce în 2023 compania raportase un profit net de peste 20,3 milioane de lei.

Rezultatul negativ vine pe fondul unei scăderi abrupte a cifrei de afaceri, care s-a redus la 3,99 miliarde de lei în 2024, față de 8,12 miliarde de lei în anul precedent — practic, o înjumătățire a veniturilor.

În ciuda ajustării veniturilor, datoriile companiei au crescut ușor, de la 981 milioane de lei în 2023 la 1,06 miliarde de lei anul trecut. Și capitalurile proprii au suferit o erodare semnificativă, coborând de la 414,2 milioane de lei la 326,7 milioane de lei.

Structura activelor a rămas relativ stabilă, cu 128,8 milioane de lei în active imobilizate și 1,26 miliarde de lei în active circulante. Numărul mediu de angajați a fost constant, cu 390 de persoane în 2024.

Rezultatele financiare arată presiunea cu care se confruntă compania într-un context internațional dificil pentru comerțul cu cereale și produse agricole, marcat de volatilitatea prețurilor și de probleme logistice persistente.

De altfel, compania a scos la vânzare anul trecut mai multe silozuri pe care le deținea în județul Constanța.

Potrivit termene.ro, firma este deținută de AMEROPA TRADE HOLDING AG și AMEROPA DG HOLDING AG, ambele din Elveția.

CEO este, de anul trecut, Josh Zacharias, cetățean al Statelor Unite ale Americii și al Elveției.

„Sunt entuziasmat și onorat să fiu numit CEO al afacerii noastre de familie cu o vechime de peste 75 de ani, cu o istorie lungă de succes în cereale și îngrășăminte. Pe parcursul a peste 15 ani, am avut privilegiul să cunosc toate părțile organizației și cu adevărat aștept cu nerăbdare să lucrez cu mulți oameni dedicați pe care Ameropa îi are în întreaga lume.”, declara acesta în martie 2024.

Recomandări:

UMEX SA, pierdere financiară istorică în 2024

Scădere abruptă a profitului la COMVEX Constanța. Ce arată rezultatele pe 2024

Portul Constanța a raportat cel mai mare profit din istoria sa, dar acesta nu este un motiv de laudă, dimpotrivă

Prăbușire pentru elvețienii de la Ameropa Grains: de la profit de peste 20 milioane lei la pierderi de 67,5 milioane lei

Cele mai profitabile 100 de firme din județul Constanța – portul a dat podiumul

6 comentarii la “Prăbușire pentru elvețienii de la Ameropa Grains: de la profit de peste 20 milioane lei la pierderi de 67,5 milioane lei

    1. Boss, dacă nu era Gigi Turcu se duceau la vale de mult…mai gândește. Dacă îl mai lăsau mult pe Panait Ochi Albăstrui se duceau direct la faliment.

  1. Felicitări echipei de management: Moldovan, Belu și madam Duru. Încă un an ca asta și se duce naibii compania asta.

  2. Sa își vândă domnii și domnitele mașinile primite cado și sa lase cardurile de bussines ca s-a văzut ce afaceri fac. Se aude duamna Duru? Ca de la noi fermierii vreți grâu moca.

  3. Reteta succesului e simpla: doua mere cu un iaurt sau doua pere cu un iaurt. Dar voi nu și nu..batman vreți salarii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Traficul auto pe bulevardul Tomis din Constanța va fi restricționat parțial, de sâmbătă până luni

vin iun. 13 , 2025
Primăria Constanța a anunțat că, în perioada 14 – 16 iunie 2025, bulevardul Tomis va deveni din nou pietonal, pe segmentul cuprins între bulevardele Mamaia și Ferdinand. „Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat pe tronsonul menționat, de sâmbătă, 14 iunie, ora 06:00, până […]