Prefectura are o adresă de email dedicată elevilor

Cei de la Consiliul Județean al Elevilor Constanța s-au întâlnit cu prefectul județului, Silviu Coșa, și i-au expus mai multe teme de interes. În primul rând, bursele elevilor din județ.

Tinerii constănțeni cer ca bursele minimale prevăzute de lege să fie acordate de primari, lucru absolut normal și pe care îl susțin. În cel mai scurt timp, voi trimite o adresă către toate U.A.T.-urile, iar acolo unde nu s-a stabilit cuantumul și numărul de burse necesare, se recomandă discutarea acestui subiect în Consiliul Local.

„De asemenea, am discutat despre reprezentativitatea elevilor în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, despre celebrul “fond al clasei”, dar și despre importanța decontării transportului între localitățile din județ, având în vedere că peste 10% dintre liceeni nu învață în localitatea de domiciliu, după cum chiar reprezentanții CJE Constanța mi-au comunicat. Am dorit să creez o platformă de comunicare, o linie directă cu elevii, așa că, de astăzi, a fost activată adresa de e-mail educatie@prefecturaconstanta.ro, acolo unde elevii ne pot aduce la cunoștință ce propuneri au sau cu ce neajunsuri se confruntă.”, a spus prefectul.

„Apreciez modul în care acești tineri își reprezintă colegii, iar noi, cei din Instituția Prefectului, îi vom susține negreșit. Să nu uităm că acești copii de astăzi, sprijiniți de adulți, vor ajunge să aibă un cuvânt greu de spus în viitor. Este de datoria noastră să fim alături de ei!”, a mai spus Silviu Coșa.


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Un comentariu

  • Vai, nu se poate! Cum sunt ei grijulii cu elevii! Dar pentru parinti si profesori nu au? Sau ei nu intampina probleme? Dati-le nas elevilor, ca astia stiu doar de drepturi, nu si de obligatii. Voi ii învățați să ceară tot felul de ineptii încât sa nu mai aibă respect pentru adulți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.