Premii de excelență, în valoare de 250 de euro, pentru profesori de la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius vrea să construiască un spital de 84,2 milioane euro

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează  miercuri, 21 aprilie, de la ora 13.00, în Sala Senatului, din Campus, cea de-a VI-a ediție a Galei Excelenței în Cercetare, eveniment în cadrul căruia vor fi recompensate rezultatele cadrelor didactice implicate în cercetarea științifică și creație artistică, informează prof. dr. univ. Mihai Gîrțu, prorector pentru Cercetare și Inovare.

Este cel de-al doilea eveniment din seria acțiunilor pe care Universitatea Ovidius din Constanța le organizează pentru a celebra dubla aniversare din acest an, 31 de ani de la înființare și 60 de ani de învățământ superior constănțean.

Conform programului, Gala Excelenței în Cercetare se va desfășura în format hibrid, în sala de festivități urmând a fi prezenți reprezentanții conducerii universității, și cei 19 laureați, în vreme ce comunitatea academică va participa online, pe platforma Microsoft Teams a instituției.

„Evaluarea performanței a fost realizată în baza criteriilor și indicatorilor validați la nivel internațional în baza impactului publicațiilor științifice, a brevetelor de invenție sau creațiilor artistice ori al performanței sportive şi au fost acordate premii, cadrelor didactice din facultăți și un premiu distinct, pentru cercetătorul anului din Universitatea Ovidius”, a precizat prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, prorector pentru Cercetare și Inovare.

Premiile anului 2021 sunt în cuantum valoric a câte 250 de euro, fiecărui cadru didactic urmând să îi fie decontate cheltuieli realizate în scopul cercetării sau activităţii profesionale, conform regulamentului.

În acest an, premiul Cercetătorul anului, din Universitatea Ovidius din Constanța, a fost acordat prof. univ. dr. Eduard-Marius Crăciun, pentru rezultatele excepționale în domeniul modelării matematice a propagării fisurilor în materiale, a termoelasticității corpurilor și a biomecanicii oaselor.

Pe baza criteriilor de evaluare, laureații din acest an ai Galei Excelenței în Cercetare, în ordine alfabetică a facultăților, sunt:

  • Facultatea de Arte – Conf. univ. dr. Laura Sînziana Cuciuc Romanescu;
  • Facultatea de Construcții – Conf. univ. dr. Constantin Buta;
  • Facultatea de Drept și Științe Administrative – Prof. univ. dr. Mihaela Rus, Asist. univ. dr. Tănase Tasențe;
  • Facultatea de Educație Fizică și Sport – Prof. univ. dr. Alin Larion;
  • Facultatea de Farmacie – Prof. univ. dr. Ticuța Negreanu-Pîrjol;
  • Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă – Prof. univ. dr. Eduard-Marius Crăciun;
  • Facultatea de Istorie și Științe Politice – Lect. univ. dr. Mihaela-Ștefania Ivănescu, Prof. univ. dr. Daniel Flaut;
  • Facultatea de Litere – Conf. univ. dr. Estella Antoaneta Ciobanu;
  • Facultatea de Matematică și Informatică – Prof. univ. dr. Constantin Costara;
  • Facultatea de Medicină – Conf. univ. dr. Emma Gheorghe;
  • Facultatea de Medicină Dentară – Prof. univ. dr. Gheorghe Raftu;
  • Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Lect. univ. dr. Claudia Sălceanu;
  • Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie – Prof. univ. dr. Gabriela Stanciu;
  • Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole – Prof. univ. dr. Dan Cogălniceanu;
  • Facultatea de Științe Economice – Prof. univ. dr. Elena Condrea;
  • Facultatea de Teologie – Lect. univ. dr. Tudor Cosmin Ciocan;
  • Departamentul de Cercetare și Inovare – Nicolae Dobrin;

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

De mâine, alte 6 străzi din municipiul Constanța devin cu sens unic

mar apr. 20 , 2021
Noi măsuri de resistematizare rutieră vor intra în vigoare începând de miercuri, 21 aprilie. Mai exact, 6 străzi din municipiul Constanța vor fi reconfigurate, circulația rutieră fiind organizată astfel: pe strada Ștefan Mihăileanu se va circula dinspre strada Griviței spre strada Cuza Vodă; pe strada Tudor Vladimirescu se va circula […]
strada-Dionisie-cel-Mic2

V-ar putea interesa și: