Președintele CJ Constanța reacționează la afirmațiile nefericite ale sindicaliștilor din CNAIR

rovinieta fetesti cernavoda trecere pod
Punctul de taxare de al Fetești

Pentru a intra sau a ieși în/din județul Constanța pe cale rutieră, indiferent de varianta aleasă (pod sau bac), noi, dobrogenii, trebuie să plătim.

„Acest aspect nu mi se pare unul deloc corect, în contextul în care cele două poduri care traversează Dunărea nu sunt singurele poduri lungi din țară. În România există cel puțin 13 astfel de locații, unele dintre ele cu o distanță dublă față de cele din Constanța.”, spune Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Precizările vin în contextul unor declarații ale reprezentantului Sindicatul Drumarilor din CNAIR ,,Elie Radu”, pe care șeful CJC le găsește „nefericite”. Acesta susține că prin punerea în aplicare a inițiativei legislative a parlamentarilor PNL de Constanța, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ar fi prejudiciată, iar drumurile din România ar rămâne nereparate și neasfaltate.

„Dacă urmăm această logică, înțelegem că doar din banii celor care tranzitează cele două poduri se construiesc și se repară drumuri în România. Mă întreb cum sunt utilizați banii încasați de pe rovinietele plătite de toți proprietarii de mașini din România?! Unde se regăsesc banii din taxele de drum încasate de la transportatorii români și nu numai?! Ce ar trebui să se întâmple, să taxăm trecerile peste toate podurile din țară?! Am fost și sunt un susținător al eliminării acestor taxe, în contextul în care atât locuitorii județelor Constanța și Tulcea, cât și turiștii care vin vara, pe litoralul Mării Negre, plătesc taxa pentru rovinietă. Rămân consecvent poziției mele în această problemă și sper, ca în cel mai scurt timp, această taxă discriminatorie să fie desființată prin lege, astfel încât locuitorii județului pe care îl conduc să nu mai fie discriminați.”, a precizat Mihai Lupu.

Vă recomandăm și: Procesul verbal care demonstrează plata amenzii nu mai trebuie trimis la poliție


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum puteți scăpa de deșeurile rezultate din construcții și demolări

vin dec. 3 , 2021
Deșeurile rezultate din construcții și demolări, reamenajări interioare/ exterioare, reparații, demolări ale clădirilor, provenite de la persoane fizice, agenți economici sau instituții publice, pot fi preluate de Polaris, contra cost. Sunteți așteptați la sediul Polaris, din strada Ștefan cel Mare – departament Comercial pentru a plasa o comandă și a […]

V-ar putea interesa și: