Preşedintele Klaus Iohannis: „Astăzi este o zi tristă”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Astăzi este o zi tristă”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că este o zi tristă, având un număr record de îmbolnăviri de COVID-19. Preşedintele a solicitat Parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgenţă legea care clarifică carantina şi izolarea.

Record negativ: 555 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus într-o singură zi

„Trebuie să vorbim în acest context şi despre pandemie. Azi e o zi tristă. Avem număr record de persoane găsite pozitive cu noul coronavirus. Peste 550 de persoane detectate de ieri până azi. În primul rând, dragi români, suntem, iată, deja din martie, în plină epidemie, în plină pandemie şi pot să spun că până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine. Am trecut prin starea de urgenţă, în care autorităţile au luat măsuri dure. E a doua lună deja că avem stare de alertă şi lucrurile vedem că nu au evoluat aşa cum ne-am dorit cu toţii. Însă, în acest context, revin la ce am mai spus de multe ori. Răspundere e partajată între autorităţi şi cetăţeni. Ar fi foarte păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune pe care le-am obţinut până acum. Masca, distanţa şi evident spălat pe mâini. Trebuie să fim foarte atenţi la ce ne spun unii şi alţii, fiindcă în această perioadă în loc să fim toţi de aceeaşi parte, politicienii să sprijine Guvernul, vedem că sunt politicieni care încearcă să exploateze electoral această pandemie. E o cale eronată”, a afirmat preşedintele.

El a spus că este momentul să lăsăm divergenţele politice deoparte.

„Solicit Parlamentul să ia în dezbatere, în regim de urgenţă, legea care clarifică carantina şi izolarea, pentru a reda autorităţilor acest instrument extrem de important în perioadă de pandemie. Nu e momentul să lăsăm garda jos. Împreună am parcurs relativ bine perioada de până acum. Haideţi să continuăm! Nu lăsaţi garda jos! E în joc viaţa voastră şi a celor dragi vouă. Aici nu vorbim de jocuri politice, aici vorbim de o boală care, din păcate, a rămas în societate. Virusul nu ţine cont de graniţe, de legi, de abordări pur administrative, dar noi avem cel mai important instrument ca să ne protejăm – conştiinţa noastră”, a argumentat preşedintele.  

Referitor la vizita la Institutul Cantacuzino, Iohannis a declarat că este impresionat.

„Am găsit o echipă foarte motivată, foarte profesionistă şi am văzut unele instalaţii care sunt vitale în această etapă. Ştiţi că la acest institut se prelevează foarte multe probe în legătură cu noul coronavirus. Aproape 45.000 de teste au fost prelucrate. Însă în afară de aceste prelucrări de teste care sunt acţiuni de rutină se face cercetare şi se pregăteşte şi producţie de diferite materiale. Deci o mişcare pe care o găsesc foarte pozitivă. Vă felicit şi vă îndemn să continuaţi şi la următoare întâlnire să îmi prezentaţi deja noutăţile despre care am discutat azi”, a afirmat preşedintele.

One comment

  • S-a trezit mutu? Nu l.am mai auzit o vreme. Apare doar cand cifrele sunt rotunjite ?
    De cand astepta momentul sa ne ameninte cu inmormantarile cum a facut.o de pasti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.