Președintele Turciei: „Nu ar fi înțelept pentru Rusia să atace armat sau să ocupe Ucraina”

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus, miercuri, într-un interviu pentru NTV, că l-a invitat pe președintele rus Vladimir Putin în Turcia în baza unei propuneri de a găzdui ambele părți pentru a găsi o cale către pace, adăugând că se așteaptă la un răspuns de la Moscova, informează Reuters, citată de HotNews.ro.

„Sper că Rusia nu va apela la un atac armat sau nu va ocupa Ucraina. Un astfel de pas nu va fi un act înțelept pentru Rusia sau regiune. Este nevoie de un dialog în care Rusia să fie ascultată și care să elimine preocupările rezonabile de securitate ale acestora”, a spus Recep Erdogan.

Președintele Turciei a precizat că, în cazul în care Rusia va ataca Ucraina, „Turcia va face ceea ce este necesar ca membră NATO”.

„Repet că suntem gata să facem tot ce este necesar și le-am transmis aceste mesaje președintelui Putin și președintelui (Volodimr) Zelenski. Cred că ambele țări sunt conștiente de sinceritatea și buna intenție a Turciei”, a declarat Recep Erdogan.

Ankara are legături bune atât cu Kievul, cât și cu Moscova, dar se opune politicilor Rusiei din Siria și Libia, precum și anexării Peninsulei Crimeea în 2014.

În timp ce cooperează cu Rusia în domeniul apărării și energiei, Ankara a vândut și drone sofisticate Ucrainei, înfuriind Moscova.

În cazul în care Rusia ar invada Ucraina, președintele american Joe Biden a afirmat că SUA ar putea impune sancțiuni care să-l vizeze personal pe Vladimir Putin, președintele Federației Ruse.

Pentagonul a anunțat luni că până la 8.500 de militari ai SUA au fost plasați în alertă pentru o posibilă mobilizare în estul Europei, în condițiile în care trupele Rusiei se află la granița Ucrainei.

În tot acest timp, Rusia a organizat noi exerciții militare în apropierea Ucrainei și în Peninsula Crimeea.

În această situație tensionată, SUA și NATO iau în calcul să trimită câte 1.000 de soldați în România, Ungaria și Bulgaria.

Articole similare:

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Energia Residence - structura primelor blocuri e gata, se lucrează la interioare

Thu Jan 27 , 2022
La Energia Residence, unul dintre cele mai căutate ansambluri rezidențiale din Constanța, lucrările înaintează rapid. Primele patru blocuri sunt ridicate, iar la două dintre ele au fost montate și tâmplăria, dar și geamurile. După cum vedeți în imagini, în aceste zile se toarnă straturile necesare pe acoperiș. Acesta va funcționa […]