Prima victorie pentru doamna Halep – Iuruc. Primele declarații

Simona Halep

Simona Halep a obținut prima victorie după căsătoria cu Toni Iuruc. S-a întâmplat în America, la Indian Wells.

Halep, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 11, s-a calificat, vineri, în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1.000 după victoria obţinută în faţa sportivei Marta Kostiuk din Ucraina, locul 58 WTA, cu scorul de 7-6 (2), 6-1.

Constănțeanca spune că atitudinea ei nu a fost un extraordinară, dar continuă să muncească pentru a reveni la forma din trecut.

„E un turneu frumos şi mereu când revin aici mă simt extraordinar. Este foarte frumos să fiu din nou sănătoasă şi să să fiu în stare să concurez la acest nivel. Este întotdeauna greu să joc acest turneu pentru că fiecare jucătoare evoluează atât de bine. Să joc în octombrie aici este şi mai special, deoarece eram obişnuite să jucăm în martie, dar este foarte frumos din partea organizatorilor să ţină acest turneu, în acest an şi le mulţumesc pentru asta. Este o plăcere să revin aici şi să joc. Mi-a lipsit mult să joc la acest nivel, în acest an, pentru că am fost accidentată şi multe luni nu am putut disputa meciuri. Am venit aici un pic mai agresivă decât în mod normal, încerc să-mi îmbunătăţesc jocul meu, să mă îmbunătăţesc pe mine. Atitudinea mea nu a fost extraordinară, dar continui să muncesc şi e o plăcere să fiu din nou aici şi să câştig un meci la Indian Wells”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Românca va evolua în faza următoarea cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 100 WTA. Aceasta a învins-o pe britanica Emma Rărucanu, locul 22 WTA şi cap de serie 17. Sasnovici s-a impus cy scorul de 6-2, 6-4, într-o oră şi 25 de minute.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Pregătiți-vă pentru valul 5

sâm oct. 9 , 2021
Valul 4 al pandemiei de coronavirus este departe de a se fi terminat în România, dar autoritățile vorbesc deja de următorul. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că nu exclude posibilitatea unui val cinci al pandemiei, întrucât, în lipsa vaccinării, virusul găseşte aici un teren foarte […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: