Prima zi de toamnă vine cu reduceri pe litoral. Cât de ieftină va fi o cameră de hotel

mamaia

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile si pensiunile  clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 35 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.

Programul „Litoralul pentru toți”, a ajuns la ediția cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Până la începerea efectiva a programului, pe 1 septembrie, estimam ca peste 100 de unități vor intra in acest program, astfel încât peste 40.000 de turisti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral in luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri dar si prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc. 

În programul „Litoralul pentru Toți”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoana, cel mai ieftin pachet, fără masa, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

„Turiștii au toate motivele să aleagă o vacanță la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în vârf de sezon și ne așteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reușit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar și turiștii care doresc încă o vacanță pe litoral. Ne-am obișnuit în ultimii ani ca vremea să țină cu turiștii și în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceștia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârșitul lunii.”, a adăugat reprezentantul FPTR. 

„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Informațiile privind hotelurile incluse în acest program se pot afla pe site-ul www.fptr.ro 

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

El este bărbatul care a murit înecat în Costinești

sâm aug. 19 , 2023
Bărbatul care a murit înecat în Costinești, vineri seară, este Robert Rindche. Era cameraman la o televiziune din București. Era soț și tată. Iată ce mesaj au transmis colegii. „Robert nu mai este printre noi. Aseara s-a inecat la Costinesti in mare. Cine doreste sa ajute cu bani familia las […]