Primar din București construiește un drum similar cu bulevardul Madrid, dar de trei ori mai ieftin

Drumul din București este aproape gata. Sursă foto: Facebook

Primarul sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a anunțat că drumul expres aflat între Prelungirea Ghencea și bulevardul Timișoara este „pe ultima sută de metri” de finalizare și că ar putea fi inaugurat în „august-septembrie”.

Acest drum este asemănător cu Bulevardul Madrid din Constanța. Diferența majoră este că cel din capitală costă mult mai puțin.

Potrivit Primăriei Sectorului 6, valoarea totală a contractului este de 20.543.714 lei, cu TVA, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor a fost fixată la 12 luni. Drumul Valea Largă măsoară aproape 1,5 km. Așadar, prețul pe kilometru este de circa 14 milioane lei.

Drumul face legătura între Prelungirea Ghencea și intersecția Bd. Timișoara – Valea Cascadelor. Este o străpungere extrem de importantă atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru civilizarea zonei.

La începutul lucrărilor, Drumul Valea Largă era din pământ, fără spații dedicate pentru pietoni, bicicliști sau persoane cu dizabilități. Drumul modernizat va avea o lățime de 34 de metri, fiind compus din:

  • 4 benzi auto (două pe sens) de câte 3,5 metri fiecare. Partea carosabilă va avea lățimea totală de 14 metri;
  • Pe mijloc, între cele două sensuri de circulație, va fi un spațiu verde cu lățimea de 4,4 metri;
  • Două piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 2 metri fiecare;
  • Alt spațiu verde cu lățimea de 1,3 metri va delimita pistele de biciclete de partea carosabilă;
  • O a treia zonă de spațiu verde, cu lățimea de 1,2 metri, va delimita pistele pentru biciclete de trotuare;
  • două trotuare de 3,1 metri fiecare, amplasate de o parte și de alta a arterei;
  • stații pentru transportul în comun;
  • sistem de iluminat și canale pentru preluarea apelor pluviale;
  • semaforizarea intersecției cu Bd. Timișoara.

Aproape identic, dar de trei ori mai scump în Constanța

Bulevardul Madrid din Constanța va avea 2,74 km și va costa 117,9 milioane lei. Așadar, media este de circa 43 de milioane de lei pe kilometru, de peste trei ori mai mult decât drumul din București. Prețul anunțat inițial a fost de 62 milioane lei.

La fel ca drumul expres din București, bulevardul din Constanța va avea 4 benzi de circulație, cu câte 2 benzi pe fiecare sens. Partea carosabilă va avea lățimea totală de 14 metri. Trotuarele vor avea 3,75 metri. Acestea vor avea o parte pietonală, spații verzi și pistă pentru biciclete cu un sens de circulație de fiecare parte. De asemenea, vor fi amenajate 6 stații de autobuz pe fiecare sens de circulație, care vor fi amplasate în alveole, dotate cu cabine, bănci, panouri informative și coșuri de gunoi. Totodată, va fi dezvoltată infrastructura pentru circulația bicicletelor. Noua arteră va contribui la decongestionarea traficului rutier de pe bulevardul Tomis (DN2A). Termenul de finalizare este 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare.

Întreținerea spațiilor verzi, mai scumpă decât un bulevard

În primele trei luni din 2024, Primăria Constanța a cheltuit peste 23 de milioane de lei pentru întreținerea spațiilor verzi, adică mai mult decât a costat drumul expres din București. Detalii AICI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

4 comentarii la “Primar din București construiește un drum similar cu bulevardul Madrid, dar de trei ori mai ieftin

  1. Corect ! Este stiut ca la Constanta banul public se fura de 3-4 ori mai mult ca-n alte orase.20 milioane de euro pentru a moderniza 800 de metri de strada PIETONALA (Stefan cel Mare) spune totul ….25 % sunt contributia cu bani publici.

  2. Nu este identic, bdul Madrid este o strada simpla cu doua benzi pe sens, simpla, anosta, ca toate bulevardele constantene asazis “modernizate”. Vai de orasul asta trist si urat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Lipsă apă în zonele C și F din localitatea Valu lui Traian

lun iul. 8 , 2024
Astăzi, 08 iulie 2024, se vor executa lucrări la nivelul stației de pompare 4, din localitatea Valu lui Traian pentru înlocuirea unei pompe. Intervenția este necesară pentru mărirea capacității de pompare ca urmare a cerințelor suplimentare de debit. Astfel, în intervalul orar 10.00 – 13.00, se va sista furnizarea apei […]
raja

V-ar putea interesa și: