Primăria Constanța, amendată cu 10.000 de lei pentru că a tăiat 16 tei sănătoși

Garda de Mediu a amendat cu 10.000 de lei Primăria Constanța pentru că a tăiat 19 tei, din care numai 3 prezentau probleme.

„Primarul Municipiului Constanta a semnat astăzi amenda de 10.000 lei aplicata de Garda de Mediu Constanta, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localităților. Urmare a verificărilor efectuate privind legalitatea tăierii teilor de pe fășia plantata din bulevardul Ferdinand, s-a constatat ca au fost tăiați 19 tei, din care doar trei cioate prezentau cavități în zona trunchiului. Reprezentanții primăriei nu au prezentat documente care sa justifice tăierea arborilor sănătoși, motivând doar ca era necesara intervenția imediată, întrucât arborii inventariați prezentau pericol de prăbușire.”, a anunțat Garda de Mediu.

Așadar, primăria a tăiat 16 tei sănătoși.

Din documentele analizate a reieșit faptul că in cadrul proiectului „Acces si mobilitate pietonala in zona centrala a Municipiului Constanta” s-au realizat lucrări de corecție a rădăcinilor copacilor, ceea ce a condus la dezechilibre in viața arborilor, cu risc major de prăbușire prin modificarea centrului de greutate. Astfel, din totalul de 232 arbori predominant din specia tei, 104 au fost inventariați de primărie cu potențial pericol de prăbușire, din care 38 care ar necesita intervenția imediata.

Garda de Mediu Constanta a stopat tăierea arborilor, luându-se legătura cu primarul municipiului Constanta, care „a reacționat pozitiv la solicitarea instituției”, potrivit Gărzii de Mediu.

„Prin actul de control încheiat ulterior de comisarii Garzii Naționale de Mediu au fost stabilite masuri care se refera la asigurarea integrității spatiilor verzi aflate in administrare, in conformitate cu prevederile Legii 24/2007. De asemenea, au fost solicitate si alte documente cu referire la arborii inventariați cu potențial pericol de prăbușire, afectați de fapt de lucrarile realizate. Aceasta problema rămâne in continuare in atenția noastră.”, a transmis directoarea instituției, Steluța Popescu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Primăria Constanța, amendată cu 10.000 de lei pentru că a tăiat 16 tei sănătoși

  1. Aceasta stire trebuie preluata iar Primarul adus sa justifice in fata camerelor TV. A autorizat aceasta lucrare prin care taie teii pentru a desfiinta parcarile pe Bulevardul Ferdinand si a transforma strada Cuza Voda in 2 benzi desi nu are dimensiunile necesare. A distrus practic 3 strazi pentru a monta pavele de 1 ban. DNA-ul trebuie sesizat.

  2. Riveranii de pe strazile Stefan cel Mare, Ferdinand si Cuza Voda se intalnesc astazi 29 Martie la ora 17:30 pe strada Cuza Voda nr.43-45 pentru consultanta juridica in vederea contestarii proiectului prin care Bulevardul Ferdinand si Strada Cuza Voda devin cu sens unic dinspre si spre gara avand consecinta eliminarea locurilor de parcare si nereapectarea legislatiei datorita dimensiunilor inguste ale strazii Cuza Voda. Toti riveranii afectati sunt astaptati! Solicitam prezenta presei!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Metro și Auchan, amendate de Protecția Consumatorilor. Horia Constantinescu: „A cumpăra zeamă la preț de carne mi se pare o bătaie de joc”

mar mart. 28 , 2023
La începutul acestei săptămâni, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a desfășurat o serie de verificări la două hipermarketuri importante din Berceni, sectorul 4 al Capitalei – Metro Cash & Carry și Auchan. În urma neregulilor constatate, comisarii bucureșteni au aplicat următoarele sancțiuni, până în acest moment: – […]
control-anpc-auchan-metro

V-ar putea interesa și: