Primăria Constanța amplasează mii de momeli toxice

Momelile toxice sunt amplasate în toate parcurile și cartierele municipiului Constanța

Primăria Municipiului Constanța a reluat acțiunile de deratizare pe domeniul public al orașului.

Săptămâna aceasta se amplasează aproximativ 3.000 de bucăți momeli toxice marcate și inscripționate corespunzător, în toate parcurile și cartierele municipiului Constanța, în locuri inaccesibile, pentru protejarea populației, conservarea și protecția mediului înconjurător.

Momelile sunt transportate în siguranță maximă, neexistând posibilitatea împrăștierii accidentale a acestora.

„Recomandăm constănțenilor să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile unde au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! De asemenea, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze acțiuni de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatori autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar”, au precizat reprezentanții primăriei.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

25 de lucruri pe care poate nu le știai despre Cazinoul din Constanța

mie sept. 12 , 2018
Recent, constănțenii și turiștii au putut vedea spectacolul „Cazino, suflet pierdut”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu. Cei care l-au văzut au putut afla lucruri inedite despre clădirea-simbol a Constanței. Am asistat la spectacol și am selectat 25 de informații interesante despre Cazino. […]

V-ar putea interesa și: