Primăria Constanța: asociațiile de proprietari sunt obligate să asigure locuri special amenajate pentru colectarea deșeurilor

În municipiul Constanța sunt multe blocuri care nu au amenajate locuri pentru aruncarea deșeurilor. Vorbim despre blocuri noi, construite după 1989 de investitori care nu au luat în calcul și acest aspect – din diverse motive. Locuitorii lor aruncau gunoaiele la ghenele amplasate în mai multe locuri din oraș. Primăria a început să desființeze aceste spații, iar mii de constănțeni s-au trezit în situația că plătesc taxă de salubrizare, de 20 de lei pe lună, dar nu mai au cum să scape de deșeurile menajere.

Primăria Constanța spune că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor și ale HCL nr.77/2021 aprobarea „Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecţia mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța”, toate asociațiile de proprietari au obligația de a asigura locuri special amenajate pentru colectarea deșeurilor. Acestea trebuie să permită accesul autospecialelor de salubrizare.

În cazul în care sunt blocuri din ansambluri rezidențiale care nu fac parte din asociații de proprietari, acestea sunt obligate să ia măsuri de organizare și funcționare cu privire la administrarea și gestiunea proprietății comune.

„Asociația de proprietari este forma juridică de organizare și de reprezentare a intereselor comune ale proprietarilor dintr-un condominiu, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ, înființată în condițiile prezentei legi, care are ca scop administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea, reabilitarea și modernizarea proprietății comune, menținerea în stare bună a imobilului, respectarea drepturilor și asumarea obligațiilor de către toți proprietarii. Consecințele neluării măsurilor de organizare și funcționare cu privire la administrarea și gestiunea proprietății comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanților acestora, după caz.”, a precizat primăria.

„Facem apel către asociațiile de proprietari să ia toate măsurile necesare pentru amenajarea unor spații destinate colectării deșeurilor, dotate cu europubele sau containere speciale pentru colectarea gunoiului provenit de la membrii asociației. În situația în care asociațiile de proprietari nu dețin recipiente de colectare a deșeurilor menajere și reciclabile, recomandăm încheierea un contract de comodat cu Departamentul Salubritate al Polaris M Holding, în baza căruia vor fi puse la dispoziție europubele cu capacitatea de 240 de litri, negre pentru colectarea deșeurilor menajare și galbene pentru colectarea deșeurilor reciclabile. Containerele vor fi depozitate numai în interiorul proprietății, nu și pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.”, a mai spus instituția.

Primăria nu spune ce se întâmplă dacă asociațiile nu au loc fizic unde să pună pubele.

Solicitările către operatorul economic responsabil cu salubrizarea municipiului Constanța pot fi depuse la sediul operatorului din strada Spiru Haret nr. 2 A sau pot fi transmise pe e-mail la adresele secretariat@polaris.ro și office@polaris.ro.

Recomandări:

Vergil Chițac trebuie să repare un lucru aproape ireparabil făcut de Radu Mazăre și Decebal Făgădău

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați cu 60.000 lei. Le-au fost confiscate și mașinile

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

8 comentarii la “Primăria Constanța: asociațiile de proprietari sunt obligate să asigure locuri special amenajate pentru colectarea deșeurilor

  1. asociațiile de proprietari nu au in proprietate vreun colt de teren sa faca asta modificati legea este stupid sa lasi tomberoanel in bloc sau unde dde unde sa faca rost asociatiile de proprietari de spatii pentru amplasarea tomberoanelor? s

  2. Intr-un oras devenit tomberon de gunoi, fix asta mai lipsea! Sa le restituie banii achitati de contribuabili pentru minunata taxa de salubritate. As incuraja toti tinerii din Compozitori da duca gunoiul la ghena din fata Primariei Constanta. E vina noastra ca Primaria a dat avize si autorizatii?

  3. Cineva trebuia sa asigure respectarea legit la darea in folosinta a cladirilor. Adica primaria. Acum nu are dreptul sa ceara nimic de la cei pe care-i acuza de nerespectarea legii.

  4. Dezinformare totală. În legea 196/ 2018 nu exista un articol care sa instituie obligații din partea asociațiilor de proprietari privind gestionarea deșeurilor și sau gunoiului menajer. HCL 77 este lovita de nulitate. Actele în baza cărora a fost emisa sunt abrogate. Legea 24/ 2000 privind tehnica legislativa este clara. Când actul de baza a fost abrogat toate actele subsecvente se abroga. Matelotul și Consiliul local aveau obligația sa emită alta HCL. TRECEREA IN RESPONSABILITATEA ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI ESTE ILEGALĂ. LEGISLATIA ESTE CLARA , FARA ECHIVOC. TRECEREA UNOR RESPONSABILITATI, DE DREPT OBLIGATII ALE ADMINISTRATIEI LOCALE, IN SARCINA CETATENILOR MEMBRII AI ASOCIATIILOR DE PROPRITARI SE FACE DOAR PRIN REFERENDUM. PRINTRE ACESTEA ESTE ENUMERATA SI GESTIINAREA DESEURILOR SI GUNOIULUI MENAJER.
    În succesiunea modificărilor legislative privind gestiunea deșeurilor, întotdeauna aceasta a fost în sarcina administrației locale, indiferent dacă vorbim de legislația națională sau cea armonizata cu directivele UE, Ce face matelotul acum este un atentat la sănătatea publică.

  5. Salut din Bistrița Năsăud sunt, Primăria a făcut recepția după terminarea lucrărilor, acum se constata ca dezvoltatorul raportat la nr de persoane și blocuri construite ,capacitatea de gunoi sa mărit.
    Asociațiile nu pot fii date în judecata sau reprezentați lor. Ne fiind terenul lor .
    Primăria sa îl caute pe dezvoltator sa clarifice împreună cu cei de la urbanism și cadastru ce perimetru figurau în actele din cartea funciara punctul gospodăresc.
    Dacă la suspendat părțile sunt responsabile cine a trecut cu vedere neregulile constatate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Copiii de la Școala nr. 8 Constanța, lecție practică de ecologie la stația de sortare Polaris

mar apr. 15 , 2025
Trei clase de elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța – clasa I B, I D și a III-a C – au vizitat stația de sortare a companiei Polaris M Holding, în cadrul unei activități educative dedicate protejării mediului. Îndrumați de cadrele didactice Maria Ciocan, […]