Primăria Constanța blochează circulația pentru un concert organizat de controversatul spital ISIS

parcare sala sporturilor constanța
Parcarea cu plată de la Sala Sporturilor va fi restricționată

Primăria Constanța blochează circulația în centrul orașului pentru un concert organizat de controversatul spital ISIS.

Sala Sporturilor din Constanța va găzdui joi, 7 martie, de la ora 18:00, spectacolul aniversar „Martie – sport și educație în familie”, organizat de Isis Medical Center.

Evenimentul, prezentat de Primăria Constanța drept unul „cultural”, va găzdui, după cum spune tot primăria, „un show de excepție” cu Gașca Zurli.

„Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții optime, joi, 7 martie, în intervalul orar 07:00 – 22:00, va fi restricționat accesul autovehiculelor în parcarea Sălii Sporturilor din Constanța, dinspre strada Mircea cel Bătrân și bulevardul Tomis, iar traficul auto va fi interzis pe strada Decebal la intersecțiile cu strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis și strada Ion Bănescu.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Primăria Constanța nu a anunțat dacă cei pentru care a fost restricționată parcarea cu plată de la Sala Sporturilor vor plăti parcarea. Sperăm ca Poliția Locală să-și facă apariție în zonă și să verifice acest lucru.

În ultima vreme, la spitalul ISIS au avut loc mai multe decese. În urma nașterilor, și-au pierdut viața atât unii bebeluși, cât și mame. Puteți citi AICI unul dintre cele mai tragice și revoltătoare cazuri.

Spitalul organizează, an de an, un fel de spectacol în care premiază o parte din constănțeni, considerați de valoarea. Au existat dovezi certe de fraudare a concursului, pe care le-am prezentat și noi încă din 2015. Nu am primit niciun fel de răspuns până acum la solicitările noastre de clarificare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Concert caritabil pentru copiii bolnavi de cancer

mar mart. 5 , 2019
Asociaţia Dăruieşte Aripi împreună cu Dana Nălbaru, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”  şi Grupul de Iniţativă Minerva invită publicul la un eveniment caritabil elegant, în seara zilei de 8 martie, la Constanţa. Evenimentul va aduna fonduri pentru susţinerea copiilor bolnavi de cancer de la […]

V-ar putea interesa și: