Primăria Constanța cumpără echipamente de 22 milioane lei pentru combaterea coronavirusului, la final de pandemiei

spital boli infectioase constanta
Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Primăria Municipiului Constanța a finalizat achiziția a 4 loturi de echipamente medicale în cadrul proiectului „Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19”. Echipamentele sunt necesare pentru asigurarea unui tratament corespunzător tuturor pacienților infectați cu SARS-CoV-2 și pentru diminuarea riscului de contaminare a personalului din cadrul spitalului și a pacienților.

„Cele 4 loturi de echipamente se vor livra și pune în funcțiune în termen de 60 de zile de la primirea comenzii.”, au precizat reprezentanții primăriei.

Conform contractului care a fost semnat cu furnizorul, unitatea medicală va beneficia de 20 nebulizatoare, dintre care 10 vor avea un sistem cu abur și dezinfectant pentru curățarea și dezinfecția suprafețelor grele. Totodată, 50 de lămpi bactericide și 2 roboți de dezinfecție vor asigura sterilizarea suprafețelor.

Un alt contract care urmează să fie semnat include echipamente care permit asistarea pacienților cu deficiențe respiratorii.

Pentru alte 2 loturi de echipamente s-a încheiat procedura de achiziție, contractele urmând să fie semnate după aprobarea unei notificări cu privire la modificarea unor linii bugetare. Achiziția prevede: sterilizatoare, ventilatoare de transport, aparate pentru evaluarea funcției cardiace, elevatoare pentru pacienți, sisteme de încălzire cu aer cald cu paturi de unică folosință, saltele antiescare destinate persoanelor mobilizate la pat, aparate pentru profilaxia trombozei venoase profunde, paturi electrice de terapie intensivă prevăzute cu monitor și ventilator, stații centrale de monitorizare, tărgi easymove pentru transferul pacienților. Echipamentele sunt completate de un aparat de dializă, un sistem intravascular pentru managementul țintit al temperaturii, kituri pentru tratamente anticoagulante și cartușe absorbante cu rol imunomodulator.

În acest moment, se mai află în evaluare tehnică 2 loturi de  echipamente și mobilier medical, data limită de finalizare fiind 15 iulie 2021. Laboratorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța va fi dotat cu un aparat QPCR pentru detectarea SARS-CoV-2, analizoare automate de imunologie pentru testarea pacienților, sisteme de protecție respiratorie pentru personalul medical, autoclave pentru sterilizare, vitrine frigorifice, centrifuge medicale, un congelator medical pentru plasmă și scaune pentru recoltarea sângelui.

De asemenea, procedura de achiziție pentru materialele sanitare și echipamentele de protecție medicală este în desfășurare. Până la data de 15 august 2021, se realizează evaluarea tehnică a ofertelor primite.

Valoarea totală a proiectului este 22.681.089,84 lei, din care valoarea eligibilă 22.672.404,84 lei (100% finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională).

Epidemia este pe sfârșite

Ieri, în Spitalul de Boli Infecțioase Constanța erau internați numai 37 de bolnavi, pe cele 140 de paturi disponibile.

Reamintim că CJSU a aprobat azi propunerea DSP Constanța în ceea ce privește spitalele care vor asigura, în continuare, asistența cazurilor de infecție cu COVID-19 la nivelul județului Constanța (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – integral, Spitalul Municipal Medgidia – integral, și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța – cele 23 de paturi de ATI), dar și cele care vor reveni treptat, după externarea pacienților internați la data curentei, la activitatea dinaintea pandemiei, conform autorizației sanitare de funcționare (Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Municipal Mangalia și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța – paturile non ATI).

Totodată, conducerea Spitalului Militar de Urgență Constanța va analiza oportunitatea închiderii activității Spitalului Militar Modular de Intervenție și Tratament (SMMIT) Constanța, conform propunerii Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța.

Mai multe informații, aici: Revenire la normal. Se închid spitale covid, se redeschid școli

Vă recomandăm și:

Cum și-a făcut CELCO reclamă, pe tema campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului, cu 5010 de lei

A scăzut numărul de cazuri de covid în municipiul Constanța. În Mangalia însă, a fost depășit din nou pragul de 1 caz la mia de locuitori


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.