
Primăria Constanța a anunțat, pe 8 februarie, că au început lucrările la o nouă parcare destinată riveranilor, situată pe strada Mircea Cel Batrân, în zona blocului F2, din cartierul Tomis II.
Echipele Confort Urban efectuează lucrări de stabilizare a terenurilor eliberate de garaje. Se reabilitează trotuarele, se montează borduri noi iar suprafața carosabilă va fi recondiționată, atunci când vremea va permite aceste lucrări. Se vor turna două straturi de asfalt (binder și uzură), iar la final se vor aplica marcajele rutiere.
Până la sfârșitul anului, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului.
„Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.”, au anunțat reprezentanții instituției.
V-ar putea interesa și:
Mai bine demolau zecile (daca nu cumva sunt deja sute) de sali de jocuri de noroc si faceau parcari in tot orasul
Chiar nu sesizeaza nimeni ca administratia Constantei este o feuda a cuplului Chi – Tac si Chist Ovarian ? Fac ce vor cu totala lipsa de pricepere dar in slujba unor interese ?
Au distrus un oras in numele onorabilei refaceri , privatizeaza READPP- ul , schimba borduri , ca trebuieste sau nu !
Oamenii au deschis multe „fronturi” ca sa distraga atentia populatiei , se plang de datorii de peste 180 milioane de lei , nu termina nimic din ceeace au inceput iar pentru asta toti sunt de vina : constructori , greaua mostenire , etc , ei insa nu !
Ca constantean era mandru de istetimea locuitorilor orasului meu natal , imi pun intrebarea ce s-a intamplat cu noi ?
Ne lasam prostiti de niste mediocrii care s-au cocotat in varf din interesele unora si care se pretind a fi providentiali pentru Constanta .
Pai aici ce au gresit? Ridicarea acestor mizerii de garaje mi se pare foarte corecta.
Nota 10 pentru comentariu dar nimemi nu aude
Va rugam sa amenajați și zona din spatele EMAG..Tot pe Mircea cel Bătrân…și aici sunt amplasate garaje..