Primăria Constanța derulează un proiect european împreună cu un oraș ucrainean bombardat aproape zilnic de armata rusă

Primăria Municipiului Constanța implementează proiectul „Dezvoltarea industriilor culturale și creative în Bazinul Mării Negre”, acronim CREA-CENTERS, prin intermediul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, alături de parteneri din 4 țări: Municipalitatea Çekmeköy – Turcia (liderul proiectului), Asociația Centrului de de Sprijin pentru Afaceri din Mykolaiv (Nikolaiev) – Ucraina, Municipalitatea Kavala – Grecia și Municipalitatea Byala – Bulgaria.

Atacat constant de Rusia

Nikolaiev este unul dintre orașele bombardate intens de Rusia. Trupele ruse au intrat în orașul cu 500.000 de locuitori de la începutul lui martie.

Pe 12 iulie, 12 persoane au fost rănite şi casele au fost distruse după ce oraşul Nikolaiev din sudul Ucrainei a fost atacat cu focuri puternice, potrivit oficialilor ucraineni. „Inamicul a bombardat masiv oraşul în timpul nopţii. Ruşii îşi îndreaptă rachetele spre zone rezidenţiale, centre comerciale, centre de recreere şi clădiri de apartamente”, a anunţat Kyrylo Timoshenko, şeful adjunct al biroului preşedintelui, pe Telegram. Oleksandr Sienkevych, primarul din Nikolaiev, a declarat că două spitale au fost avariate de bombardamente, dar nu au existat răniţi.

Pe 26 iulie, forțele rusești au atacat orașul Nikolaev din sudul Ucrainei cu rachete la începutul zilei de marți, au declarat oficialii ucraineni, citați de CNN.

Orașul, care este aproape de liniile de front din regiunea vecină Herson, a fost lovit aproape în fiecare noapte în ultima lună. Vitaliy Kim, șeful administrației militare regionale din Nikolaev, a declarat că au fost avariate infrastructuri critice și o afacere cu vehicule, dar până în prezent nu se știe nimic despre victime.

Ce își propune proiectul

Proiectul își propune să stabilească și să gestioneze spații de lucru comune moderne, în care persoane și companii din diferite discipline care operează în domeniul industriilor culturale și creative din Bazinul Mării Negre pot lucra împreună, pot crea o rețea și pot ajunge la potențiali clienți/investitori.

„Cu contribuția tuturor instituțiilor partenere implicate în proiect, activitățile vor avea loc în cadrul centrelor de creativitate care vor fi înființate în cele 5 țări. În acest fel, se vor crea cooperări, sinergii și o rețea puternică între persoane creative și companii din domeniu. În plus, va fi oferită posibilitatea de a participa la numeroase activități de inovare și creativitate în masă.”, spune Primăria Constanța.

În Constanța, spațiile de lucru vor fi puse la dispoziție de către Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” (sala de spectacole, sala de muzică, atelierele de ceramică, arhitectură și design), acestea fiind dotate de la începerea proiectului și până în prezent cu: echipamente IT, incluzând și o imprimantă 3D, laser cutter 3D, videoproiectoare, cuptor pentru ceramică, sistem de sunet, aparate foto/video, diverse unelte și echipamente pentru utilizare în atelierele de lucru, instrumente muzicale, materiale și echipamente de protecție sanitară, urmând ca în viitor sala de spectacole să fie dotată cu scaune noi și mochetă.

Pe data de 1 iulie 2022 a avut loc cea de-a treia întâlnire a comitetului de conducere, găzduită de către Asociația Centrului de de Sprijin pentru Afaceri din Mykolaiv – Ucraina, la care au participat membrii echipelor de proiect și alți invitați.

„Întâlnirea s-a desfășurat în format online, având în vedere situația de război din această țară.”, spune primăria.

Prin intermediul prezentărilor și discuțiilor din timpul întâlnirii, s-au prezentat realizările aferente primelor 18 luni de implementare a proiectului și s-au stabilit acțiunile ce urmează să fie întreprinse în viitorul apropiat, legate în special de evenimentele de masă ce se vor desfășura în spațiile de lucru ale Colegiului ”Regina Maria” din Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Primăria Constanța derulează un proiect european împreună cu un oraș ucrainean bombardat aproape zilnic de armata rusă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Spații de servicii moderne pe Autostrada Constanța - București, în dreptul localității Murfatlar

mie iul. 27 , 2022
CNAIR a anunțat că de ieri, 26 iulie, utilizatorii infrastructurii rutiere vor beneficia de toate dotările aferente celor două spații de servicii pe A2, Cernavodă – Constanța, în zona localității Murfatlar, km 196+440 stânga și km 196+940 dreapta. Dotările puse la dispoziție în aceste spații de servicii sunt: Parcare autoturisme – […]
spatii-autostrada

V-ar putea interesa și: