Primăria Constanța introduce abonamentul la purtător pentru zona zero de parcare

Primăria Municipiului Constanța și SC Confort Urban au anunțat, miercuri, introducerea abonamentului de purtător pentru parcarea în zona zero.

Acesta oferă o soluție pentru ca agenții economici care își desfășoară activitatea în zona 0 să poată beneficia de un abonament unic în valoare de 199 lei/lună și de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr. 123 din 2021:

Suplimentar față de locurile de parcare aflate în proximitatea unității de primire turistică care au fost marcate și semnalizate corespunzător și pentru care hotelierii pot controla accesul, oferim posibilitatea solicitării unui abonament la purtător. Acesta va putea fi utilizat pentru a parca în orice loc de parcare liber și nerezervat în zona 0 de pe raza stațiunii Mamaia și a municipiului Constanța.    

Abonamentele la purtător sunt transmisibile cu condiția afișării formularului tipizat la loc vizibil, astfel încât să permită identificarea acestora. 

„Detalii despre obținerea acestor abonamente puteți afla sunând la numărul de telefon 0241 672299 sau de la sediul Confort Urban SRL de pe str. Vârful cu Dor nr. 10, Constanța, de luni până vineri în intervalul orar 07:30 – 15:30.”, a anunțat Primăria Constanța.

Decizia a fost luată ca urmare a consultărilor dintre reprezentanții autorității publice locale și cei ai industriei ospitalității din Constanța.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Se strică vremea în Constanța. Avertizare de furtună

Wed Jul 27 , 2022
Meteorologii au anunțat că județul Constanța intră sub avertizare meteo de furtună de astăzi, de la prânz, și până vineri dimineață, la ora 02.00. În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza și seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul țării […]
cod galben

V-ar putea interesa și: