Primăria Constanța modernizează 57 de cabinete medicale școlare

Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a început deja lucrările de renovare care presupun ample reparații.

Se zugrăvesc pereții, se înlocuiește gresia, faianța și tâmplăria, se refac instalațiile electrice, sanitare și termice și se montează obiecte sanitare noi. 

În plus, toate cabinetele vor fi dotate cu mobilier nou – dulapuri medicale, canapele de examinare, instrumentar medical nou, precum și covor antibacterian. De asemenea, în toate unitățile medicale, inclusiv în cele stomatologice se vor amplasa lămpi bactericide utilizate pentru dezinfecția aerului și a suprafetelor din încăperi cu încărcătură microbiană mare prin intermediul radiațiilor ultraviolete.

„Am modernizat toate cabinetele de medicină dentară din unitățile de  învățământ. Facem același lucru și cu cele de medicină generală.  Nimic nu este mai important decât sănătatea copiilor noștri și, așa cum am promis, a fost și va rămâne o prioritate asigurarea accesului tuturor elevilor din școlile și liceele constănțene la servicii medicale de calitate.”, a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Amintim faptul că anul trecut, Primăria Municipiului Constanța a renovat și modernizat toate cele 14 cabinete medicale stomatologice din rețeaua de medicină școlară.

Toți preșcolarii și elevii beneficiază, în mod gratuit, de tratamente de specialitate în aceste cabinete medicale din municipiul Constanța.

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.