Primăria Constanța, oraș falimentar, cheltuie o avere pentru întreținerea spațiilor verzi

Sursă foto: Primăria Constanța

Municipiul Constanța este în faliment, lucru recunoscut de însuși primarul Vergil Chițac. Practic, asta înseamnă că are cheltuieli mai mari decât încasările. Ca să supraviețuiască, orașul trebuie să apeleze la împrumuturi bancare.

Recent, primarul a decis să taie banii alocați proiectelor culturale. Este vorba despre 1,2 milioane lei pentru proiectele bazate pe Legea 350 și câteva sute de mii de lei pentru alte evenimente organizate de Teatrul de Stat și de Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski. Detalii AICI.

Am aruncat o privire pe cheltuielile primăriei în primele trei luni ale anului (numai acestea sunt, deocamdată, publice).

În ianuarie 2024, deci în plină iarnă, primăria a plătit 10.851.336 lei pentru întreținerea grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi. Cele mai mari sume au revenit firmelor Sport Turism SRL și Garden Shop Services SRL (fosta Pomacost). Banii s-au plătit pentru servicii precum: furnizarea de material dendro-floricol, servicii de întreținere a spațiilor verzi pentru lunile noiembrie și decembrie, servicii de toaletare și secționare arbori.

În luna februarie, suma a scăzut la 1.318.939 de lei. 786.000 de lei s-au dus pentru tăierea arborilor, iar 500.000 de lei pentru toaletarea și secționarea arborilor.

În luna martie, cheltuielile s-au situat la 11.784.199 de lei. Fosta Pomacost a primit peste 6 milioane de lei, cea mai mare parte pentru îngrijirea spațiilor verzi în luna ianuarie.

Asta nu este însă tot. În martie, primăria a plătit către Confort urban SRL peste 200.000 de lei în contul întreținerii spațiilor verzi în luna ianuarie 2024.

Contracte de pe vremea lui Radu Mazăre

Contractul inițial cu Pomacost și cu Sport Turism SRL, pe baza căruia se fac și acum plăți, a fost semnat acum mai bine de 20 de ani. Mai exact, în 2001, când primar era Radu Mazăre, condamnat ulterior la închisoare pentru fapte de corupție, eliberat recent din penitenciar. Detalii aici: Veșnicia s-a născut la Primăria Constanța

Cât costă angajații

Pentru a vă face o idee asupra cuantumului sumelor, le puteți compara cu cheltuielile de personal ale primăriei. Toate salariile, indemnizațiile și contribuțiile aferente lunii martie 2024 (după o majorare substanțială a salariilor în toamna anului trecut) au fost de 4.323.751 lei. Vorbim numai de angajații din primărie. La această sumă se mai adaugă cheltuielile cu personalul Poliției Locale, care au fost de 1.619.333 lei. Așadar, cheltuieli cu spațiile verzi sunt, în lunile ianuarie și martie, de circa două ori mai mari decât cele cu personalul.

Constanța are datorii

În martie, apropo de împrumuturi, Primăria Constanța a plătit 2.100.740 de lei către BERD (rată de capital în cadrul unui împrumut contractat în 2016), 800.788 de lei dobândă către BERD, tot în cadrul împrumutului din 2016, și 104.655 de lei dobândă aferentă unui împrumut contractat în 2023 la Banca Transilvania.

Recomandări:

Primăria Constanța vrea să schimbe gardul Cimitirului Central și să monteze un sistem de iluminat cu leduri. Ne costă 18,6 milioane lei

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

8 comentarii la “Primăria Constanța, oraș falimentar, cheltuie o avere pentru întreținerea spațiilor verzi

  1. Va rog sa rectificati. Sunt spatii maro. Sau buruieni neingrijite. Asta a fost scopul infiintarii spatiilor, cel putin in zonele”reabilitate”, de la gara si pana la Oxford. Doua randuri de borduri inutile si pamant intre ele, pe post de spatiu maro. Intretinerea va costa enorm. In documente vor aparea ca s au folosit zeci de cisterne pt udat, in realitate va fi consumata maxim una. A cui e firma care intretine spatiile maro???….
    Ati vrut chitac, 4 ani il avem pe chitac.

    1. Orașul Constanța…la capitolul spatii verzi, arată grotesc, că banii se duc…asta e problema administrației locale, cartiere întregi.. .au spațiul din jurul blocurilor, pline de buruieni arbuști… oameni ai străzii care, DIN PĂCATE PRIMĂRIA CHIAR NU FACE NIMIC… dar observ cu stupoare, că banii se duc…. astă toamnă mai vedeai câte un salariat, să de-a cu mătura după 22.00 de câteva luni…au dispărut și ei, din păcate….

  2. Cei care comenteaza numai negativ habar nu au ce vorbesc. In primul rand in Cta clima este una secetoasa, mai aless in lunile de vara. Efortul este foarte mare pentru a intretine spatiile verzi. Intradevar s-a observat o mica neglijare dupa alegeri ca asa e la romani, dar in acelasi timp nu se poate pune gazon peste tot. Sunt plantate specii rezistente la seceta aclimatizate. Nu sunt boscheti.Asta pt cei care habar nu au despre natura si nu stiu sa faca diferenta intre boscheti si plante ornamentale. Repet, nu sunt intretinute si pentru asta primaria este de vina pentru ca nu gestioneaza bine contractele cu firmele de intretinere. Trebuie atentionati si in final reziliate contractele iar apoi licitat cu mai multe firme pe zone astfel inca sa vedem o concurenta si sa nu umflam buzunarele doar unei mafii ce detine monopolul.
    Daca va uitati in parcul Tabacariei doar o mica portiune este intretinuta cu gazon restul se uda mai rar. Asta implica costuri enorme iar primaria trebuies sa gaseasca investitori ce vin innoras pentru bani la buget. Nu ne comparam cu marele orase din lume unde bugetul este imens dar si orice spatiu verde este minutios intretinut. Trebuie sa intelegem ca totul sa face cu rabdare si orice pas e binevenit, ca acesta. Nu sa improscam cu noroi aiurea. Mai multa putere de judecata si luciditate in exprimarea ideilor va doresc

    1. Într-un oraș turistic să mături trotuarul cu maturoiul de nuele, să strângi frunzele și vegetația uscată,în grămezi, pe care sa le lași câteva zile să le împrăștie vântul ,apoi să le încarci în mașină cu patura, parcă e prea puțin pentru banii cheltuiți! Mă întreb,retoric, firmele astea ,pomenite în articol, investesc numai în mături și greble? De alte utilaj nu prea vor să știe.

  3. Un paradox! Oraș turistic! Oraș port la mare,Dunăre și canale navigabile! Oraș falimentat de primari neprofesioniști, în domeniu și dezinteres total! Zonele de intrare în oraș, turistic, sunt un dezastru! Pline de buruieni și „zone maro” Astea țin de simțul gospodăresc și nu explicații, de cum este clima, secetoasa! Centrul vechi, un alt dezatru! Etc…….. Concluziona: a ți făcut numai ptr voi! Ce semeni, aia culegi! Votați CHIȚAC!😡

  4. Dar despre ecocidul care a avut loc în Constanța nu vorbește nimeni? Copacii toaletați, defapt măcelăriți, plămânul viu al orașului distrus? Copacii frumoși de pe bulevardul Mamaia, care umbreau și dădeau umbră și răcoare vara acum sunt pe moarte .Se cojesc și arată jalnic. Domnul primar i-a văzut oare? Știe pe ce5s-au cheltuit cele aproape 2000000lei?

  5. Traiasca luminitele de craciun. Chitacule, anu’ asta cat bagi in ele ca doar suntem falimentari, da-o dreaqu de cultura de-asta avem noi nevoie? Mai fa un contract pentru sisteme de avertizare gropi din asfalt ! Ca-i mai simplu – pui bățu-n mijlocu’ drumului si-ai rezolvat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Plajele din Mamaia sunt curate: Organizația de Management a Destinației demontează știrea falsă despre invazia de alge

vin iul. 5 , 2024
În ultimele zile, au circulat în mass-media știri alarmiste și false despre o pretinsă invazie de alge pe litoralul românesc, cu un accent deosebit pe stațiunea Mamaia. Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța dorește să aducă la cunoștința publicului larg și a tuturor turiștilor că informațiile recente apărute în […]