Primăria Constanța vrea să facă ordine într-un focar de mizerie din Portul Tomis

În timpul desfășurării campaniei de curățenie inițiate de Primăria Municipiului Constanța, lucrătorii Direcției Gestionare Servicii Publice și reprezentanții operatorului de salubritate au identificat în Portul Tomis cantități însemnate de deșeuri.

Terenul aparține municipalității, acesta s-a întors în patrimoniul orașului Constanța, conform Deciziei Înaltei Curți de Justiție și Casație nr. 32/2019.

„O parte din acest teren este ocupată abuziv fără a deține niciun contract de Asociația pentru Pescuit, Agrement și Scufundări Autonome în Marea Neagră „Albatrosul”, motiv pentru care Direcția Generală Poliția Locală i-a notificat să facă demersurile pentru a intra în legalitate. Situația s-a perpetuat de-a lungul anilor din cauza faptului că terenul a fost în proprietate privată iar municipalitatea nu a putut întreprinde demersurile necesare pentru a elibera și igieniza terenul. Zona a fost ecologizată de reprezentanții municipalității.”, spun reprezentanții primăriei.

Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală au adus la cunoștință asociației fie să elibereze terenul, fie să se îndrepte către direcția de resort din cadrul Primăriei pentru a intra în legalitate.

Amplasarea pe domeniul public a oricăror obiecte se realizează în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, închiriere sau concesiune.

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

3 comentarii

  • Radu Tiberiu Emil

    Situatia NU ESTE DIN 2019. Daca va documentati putin, nu ar fi nevoie sa apelati la un comunicat comun al primariei fara a avea si opinia asociatiei. Tot municipalitatea (Administratia Mazare) a fost cea care le-a distrus cabinele in 2002 fara a avea la orizont vreun proiect! O precaritate de 18 (optisprezece) ani ce putea sa creeze? Si de ce abuziv?! Asociatia are trecut in statut sediul in Portul Tomis!!! Are ca obiect de activitate bazarea ambarcatiunilor si a cabinelor la cheu. Iar bunurile pescarilor (cate au mai ramas) sunt depozitate pe teren inainte ca acesta sa intre in patrimoniul orasului.

  • Macovei Mihai

    Istoricul Asociatiei pescaresti Albatrosul este incontestabil… incepand din 1964 asociatia a funcționat organizată pe echipe afiliate la intreprinderile din acea vreme care ii ajutau pe pescari sa repare barcile astfel :echipa Șantierului Naval Constanta, echipa Intreprinderiii Mecanice Navale, echipa marinarilor portuari, echipe ale pescarilor lipoveni, echipa pescarilor amatori..Pescarii aveau baraci in portul Tomis unde depozitau materialele folosite la pescuit rame,colaci de salvare, parame.baloane,plase de pescuit, ancore etc Pestele capturat era predat la punctele de colectare de unde era livrat la pescariile din piețele Constantei. In1991 asociatia obtine toate avizele necesare de la Ministerul Apelor si Padurilor ,Apele Romane,Administrația Portuara Constanta si nu in ultimul rand de la Primaria Constanta .Documentele ai fost depuse la Judecătoria Constanța si obtinem hotărârea judecătorească pein care este stabilit noul statut pe structura asociatiei vechi si sediul situat. im portul Tomis..Ca obiecte de patrimoniu au fost specificate 104 barci si 108 baraci care erau în .. folosinta a 250 de pescari… Dupa 1991 pescarii modernizeaza asociatia,sunt inîncheiate contracte pentru utilități (apa,curent electric etc.)..Pescarii participă la cursuri de formare profesionala organizate de Ministerul Muncii si obtin diplome de pescari piscicultori .Cu aceste diplome se obțin autorizatii de pescuit industrial eliberate de Primaria Constanta..Se pescuieste,pestele este predat la punctele de colectare de unde ajunge pe piata concetățenilor..La sfirsitul fiecarui an pescarii platesc impozit pentru cantitatea de peste realizată. Asociatia se dezvolta satul pescaresc înflorește ,sunt plantati pomi ,sunt amenajate spatii verzi,sunt plantate flori asta pana in luna februarie 2002 cand ,,administratia mazare” hotărăște demolarea baracilor pescaresti fapt care se realizeaza pe 28 feb.cu prosteste din partea pescarilor care dupa 35 de ani de pescuit sunt demolati.Demolarea a fost realizata cu o desfasurare impresionanta de forțe 20 de utilaje fadrome,camioane, macarale, tractoare cu remorci etc. iar pentru intimidare 20 de politisti,50 de jandarmi, jurnalisti ,televiziuni ,nici un reprezentant din partea primariei. Toata lumea intraba de ce se demolează…nici un raspuns !. De dimineata pana noaptea târziu s.a demolat tot …Pescarii au fost amendati ,cei care nu au fost prezenti au fost demolati si au fost obligati sa plateasca cheltuielile de demolare…RAUL A FOST FACUT ! ..A doua zi pe 1 martie s.a vazut peisajul dezolant ,satul pescaresc arata ca dupa razboi, totul a fost ras de pe fata pământului ,spatiile verzi au fost distruse de utilaje ,pomii au fost scosi din radacini pentru a se putea realiza faimoasa demolare..Spre seara pescarii au inteles de ce atâta grabă.. Guvernul României aprobă o hotărâre prin care se specifică, ca pe distanta de 300 m de luciul de apa nu sunt acceptate constructii civile sau alte constructii civile ,amplasamente cu temelie, singurile constructii acceptate fiind baracile pescaresi care erau constructii usoare care pot fi relocate. Hotararea este ,satul pescaresc nu mai este. Pescarii asociatiei sunt nevoiti sa isi restranga activitatea ,contractele de utilitati sunt anulate . Din partea autorităților locale …liniște totală…Pescarii au construit lazi in cara sa isi poata depozita meterialele necesare pentu barci.Pescuitul se diminuaza pescarii prind peste doar pentu nevoile familiilor lor, nu se mai preda peste la punctele de colectare, incepe sa dispara pestele de Marea Neagra de pe piata. VA INSELATI DACA CREDETI CA DOAR PESCARII DIN PORTUL TOMIS AU TECUT PRIN SITUATIA ASTA ! TOATE PESCARIILE DE PE LITORALUL AU FOST DEMOLATE. 2 MAI,MANGALIA,COSTINEȘTI ,EFORIE,TUZLA ,TABACARIE ETC … Prigoana nu se oprește aici..pescarii afla ca terenul pe care au functionat 50 de ani are proprietar, administrația locala retrocedeaza trenul. Proprietarul aduce 10 camioanele de pietre si le amplaseaza pe tot terenul pentru a limita accesul pescarilor.Dupa 2 ani mazare ( nu merita scris cu majusculă )si propietarul ajung dupa gratii pentru retrocedarile ilegale. Acum in decembrie 2020 pescarii sunt somati a treia oara sa elibereze terenul pe care au functionat 56 de ani ..CEI 250 DE PESCARI DE ASTAZI,URMAȘII CELOR DECEDATI,A CELOR IN VARSTA COPIII SI NEPOTII SE ÎNTREABĂ : DE CE SE DORESTE DISTRUGEREA IDENTITATII SI TRADITIILE PESCARESTI ?????. IN TOATE PORTURILE LUMII COMUNITĂȚILE PESCARESI AU FACILITATI SUNT SPRIJINITI DE AUTORITĂȚILE LOCALE, LA NOI DE CE NU SU POATE???.NICI MACAR REGRETATUL ACTOR JEAN CONSTANTIN CORNEL, PRESEDINTE DE ONOARE AL ASOCIATIEI, CETATEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI CONSTANȚA PRIN TOATE DEMERSURILE FACUTE NU A GASIT INTELEGERE LA ALESI ..DE CE NU SE POATE REZOVA ACEASTA PROBLEMĂ????. UITATI.VA IN OCHIII CELOR 250 DE PESCARI SI RASPUNDE.TI !!!. .NU NE REDUCETI LA TACERE LASATI.NE SA PUTEM POVESTI COPIILOR SI NEPOTILOR, INTAMPLARI DE LA PESCUIT !!!

  • Observ ca tot ce reprezinta masmedia, au preluat aceleasi minciuni sfruntate cu informatii total eronate. Hai sa va luminez eu, pentru ca pot face acest lucru deoarece locuiesc pe malul portului Tomis! Imediat dupa ce s-a reabilitat si modernizat toată zona Peninsulară, centrul vechi al oraşului, nimeni nu a mai făcut nimic pe acolo, ca dovadă se pot vedea străzile cu pavele, sparte, ciobite, instabile, coşuri de gunoi lipsă de pe stîlpii de fontă montați cu ocazia modernizarii! Multe dintre lucrări au fost facute cu deţinuţi de la Poarta Albă sau alte penitenciare din zona Dobrogea(adica fostul edil si ai lui au pile la Poarta Albă acum)! Portul Tomis efectiv nu a fost modernizat cu excepţia unor scări care fac accesul persoanelor din Piata Ovidiu pînă in actuala strada Lebedei, cam atit! Tot acel teren viran unde își fac veacul pescarii de zeci de ani, nu a fost modernizat deloc si nici zonele alaturate! Pescarii s-au auto gospodărit, adică in zona unde ei isi exercită aceasta pasiune a pescuitului, unde țin lazile de depozitare a sculelor de pescuit, unde ţin bărcile la mal pe timp de iarnă isi face curat fiecare, asta se numeşte auto gospodarire, nu a venit niciodata Polarisul lui Martin sa dea cu mătura pe acolo! Cu ocazia schimbării primarului probabil intr-o şedinţă de consiliu, s-a luat hotarirea de a se face curat si prin acea zona şi acest lucru s-a și intimplat, numai ca domnilor nu mai atribuiţi toata mizeria din port ca fiind a pescarilor de la Asociatia Albatros, pentru ca sunteţi intr-o totală eroare! Există oameni, martori care pot dovedi acest lucru! Inca ceva, daca dupa ani de zile se face curatenie generală intr-un loc unde nu s-a mai facut si se adună mormane de gunoi, de ce vi se pare atit de neobisnuit acest lucru? Repet, mizeria, rezidurile, gunoaiele rezultate in urma curăţeniei sunt rezultate din curăţarea terenurilor neocupate de pescarii de la Asociaţia Albatros! Cu toate acestea noi credem ca cineva are un interes acolo deaceea se cauta un țap ispășitor! Documentaţie există, documentaţie in care este stipulat ca asociaţia si-a facut veacul acolo, acum va intreb eu, de ce nu indreapta primăria lucrurile pe care tot primaria le-a dat peste cap? Pe noi nu ne interesează ca primarul x, y, z a facut ce a facut, noi luam in consideraţie ce a facut instituţia in numele caruia primarii fac ceea ce fac, deci PRIMĂRIA trebuie sa indrepte lucrurile in anul 2020 ca tot primaria le-a stricat in anii ’90, punct! De ce unii strica iar altii trebuie sa plătească? Sa repare cei care au stricat, noi pescarii nu avem banii celor care conduc aceste instituţii, ne indeletnicim cu pescuitul in timpul care ne-a mai ramas de trăit si învăţăm si generatiile viitoare acelaşi lucru, pentru ca zic eu ca nu facem rău nimănui, ar din pescuitul din barcă nu se imbogateste nimeni, avem doar avantajul ca noi consumam peste proaspăt pescuit cu miinile noastre nu adus de pe nu stiu unde, noi nu avem condiţii financiare sa mergem la pescuit in Delta, sa stam la pensiuni….și de ce am face-o cind noi avem un Pontus Euxin atit de frumos!

Leave a Reply

Your email address will not be published.