Primăria Constanța vrea să folosim autobuzul

alege autobuzul
Un autobuz RATC și primarul Decebal Făgădău, în mașina pe care o conduce

Primăria Constanța a demarat o campanie prin care vrea să ne convingă să mergem cu autobuzul, nu cu mașinile personale.

Salutăm această campanie și credem că primii care ar trebui să îi dea curs sunt primarul Decebal Făgădău, viceprimarii, directorii din Primăria Constanța. Lângă primărie există o stație RATC, aceștia pot ajunge foarte ușor la serviciu cu mijloacele de transport în comun. În plus, locurile de parcare de la primărie sunt puține. Constanța 100% a propus, de altfel, din toamna anului trecut, renunțarea la barierele parcării primăriei. În opinia noastră, parcarea ar trebui să fie deschisă pentru toată lumea, dar cu plată, așa cum sunt cele de pe bulevardul Tomis. Propunerea noastră a fost preluată public și de un consilier județean PNL, care a declarat că partidul va redacta un proiect de hotărâre în acest sens.

În prezent, primarul Decebal Făgădău vine la serviciu cu un BMW înmatriculat pe firma fratelui viceprimarului Dumitru Babu.

Revenind la subiect, precizăm că Primăria Municipiului Constanța și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Constanța“ au organizat luni, 15 aprilie, în cadrul proiectului „PORTIS (PORT-Cities: Innovation for Sustainability) – Dezvoltare durabilă prin inovare“, o sesiune de dezbateri având ca temă promovarea transportului public local în rândul cetățenilor din municipiul Constanța, prin demararea campaniei „Alege autobuzul“. Această campanie are scopul de a încuraja constănțenii să folosească mijloacele de transport în comun.

La eveniment au participat toți actorii de la nivel local care s-au implicat în găsirea de soluții pentru asigurarea unei mobilități urbane durabile în municipiul Constanța și în Zona Metropolitană Constanța: Primăria Constanța, ADI ZMC, Universitatea „Ovidius“ Constanța, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța, Portul Constanța, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Prezenta reuniune de lucru organizată în cadrul Forumului de Mobilitate Urbană Durabilă survine atât în contextul activității specifice desfășurate în cadrul proiectului PORTIS, cât și în perspectiva identificării și implementării unor soluții moderne și eficiente privind îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța.

Printre acestea, se numără extinderea liniei 42 în Portul Constanța. Astfel că, de luni până vineri, în intervalul orar 06:30 – 08:30 și 14:30 – 17:30, autobuzele 42 vor pleca din Tomis Nord și vor circula pe ruta Centru – Poarta 2 – Poarta 1 – Incinta Port (până la Cuibul Reginei – Dana Militară) și retur pe același traseu, acoperind astfel orele de vârf din perioada începerii și încheierii activității instituțiilor și operatorilor portuari.

De asemenea, Primăria Constanța vorbește despre resistematizarea marilor bulevarde, prin Programul Operațional Regional, care presupune: piste pentru biciclete, benzi dedicate transportului public și modernizarea traseelor pietonale. În opinia instituției, acest proiect va schimba radical modul în care se circulă în municipiul Constanța, pornind de la intersecția municipiului Constanța cu localitățile Agigea și Cumpăna și ajungând până la intrarea în stațiunea Mamaia.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O tânără a fost rănită într-un accident rutier

lun apr. 15 , 2019
O tânără a fost rănită într-un accident rutier produs în municipiul Constanța, în data de 15 aprilie. Reprezentanții IPJ Constanța spun că, în jurul orei 16:00, o femeie, în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism pe strada Caraiman dinspre strada Ion Ursu, iar la intersecția tip sens […]

V-ar putea interesa și: