
Primăria Constanța vrea să majoreze taxele și impozitele cu până la 50%, începând din 2020.
Potrivit unui proiect de hotărâre*, publicat pe pagina de internet a primăriei, taxa de habitat crește la 7,5 lei pe lună de persoană, de la 5 lei (majorare cu 50%), impozitul pentru clădiri nerezidențiale deținute de persoane juridice crește cu 30,8%, impozitele pentru terenuri și mașini se majorează cu 15%, proprietarii de apartamente din Mamaia vor plăti din nou taxa de promovare a turismului. Toate acestea nu reprezintă altceva decât dovada administrației dezastruoase și falimentare din ultimii trei ani.
În document se arată că această majorare „este necesară”. Se va aplica, pentru toate taxele și impozitele, o indexare cu rata inflației, de 4,6%, cea mai mare din Europa (la nivelul Uniunii Europene, a fost de numai 1,6%). În plus, se va aplica o cotă adițională de 10,4% la impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren și impozitul pe mijloace de transport, față de nivelul aprobat începând cu anul 2019.
Pentru a explica aceste majorări, în proiectul de hotărâre se spun că ele sunt necesare „creării unei politici fiscale predictibile în vederea creșterii încrederii cetățenilor și mediului de afaceri”. Adică, dacă nu vi se majorează taxele, nu mai aveți încredere în primărie?! Se spune însă și adevărul: „necesitatea asigurării unor niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exercițiu bugetar la altul”. Primăria recunoaște însă că, anul 2018, municipiul Constanța a înregistrat un deficit de 85.004.221 lei.
Banii Constanței sunt mai puțini atât din cauza modului de administrație la nivel local, cât și a faptului că Guvernul PSD a luat o bună parte din banii constănțenilor. Prin scăderea bazei de impunere asupra cărora se aplică cotele defalcate din impozitul pe venit de la 16% la 10%, sumele care au revenit municipiului Constanța în 2018 cu 27,2% față de anul 2017. În plus, PSD a transferat către bugetul local a unor cheltuieli sociale în cuantum de aproximativ 62,5 milioane lei. Primarul declarat că are bani pentru plata acestor cheltuieli.
Banii sunt puțini și din cauza proastei administrării a primarului Decebal Făgădău. De exemplu, în anul 2019 se începe rambursarea creditului încheiat cu B.E.R.D pentru reînnoirea parcului auto al RATC Constanța fiind necesară asigurarea unei sume de aproximativ 12.000.000 lei. În loc să atragă bani gratuiți, cum au făcut alte orașe, pentru o flotă de autobuze noi și ecologice, electrice, Decebal Făgădău ne-a îndatorat pe ani buni. (Precizare: autobuzele aparțin Municipiului Constanța. La proprietar, pe certificatul de înmatriculare apare „Municipiu Reședință de Județ Constanța”. Ele sunt date în folosință către RATC).
Cum spuneam, taxa de habitat crește de la 5 lei pe lună de persoană la 7,5 lei. Acest lucru înseamnă că o familie cu doi copii va plăti 360 de lei pe an, în loc de 240.
Există și taxe care se vor majora cu peste 30%. Astfel, Serviciul Public de Impozite și Taxe al Primăriei Constanța propune aplicarea unei cote de impozitare de 1,3% din valoarea impozabilă a clădirii pentru clădiri nerezidențiale deținute de persoane juridice. Astfel, impozitul/taxa pe clădiri rezultată se majorează cu o cotă adițională de 30,8%.
O veste proastă vine și pentru cei care au locuințe în Mamaia: aceștia vor fi obligați, din nou, să plătească taxa de de dezvoltare și promovare a turismului.
Lucrurile acestea nu ar fi trebuit să se întâmple. Primăria trebuia să atragă fonduri europene pentru devzoltarea orașului, în loc să se împrumute cu sute de milioane de lei. De ce nu vor fonduri europene? Fie nu pot, fie nu vor, pentru că acolo trebuie să justifici fiecare cent.
*Proiectul de hotărâre poate fi consultat AICI.
atat il duce neuronul…primar incapabil si prost!