Primăria Constanței vrea să închidă noaptea locurile de joacă pentru copii, dar nu are cine să țină cheia

Situație prozaică, dar greu de rezolvat în Constanța. Primarul Vergil Chițac a anunțat vrea să închidă noaptea locurile de joacă pentru copii, dar spune că nu are cine să țină cheia.

Decizia de închidere a fost luată pentru protecția și siguranța celor mici, dar și a mobilierului urban amplasat. Se și aplică, de pildă în zona pod Butelii.

„Avem contract în curs de derulare pentru împrejmuirea tuturor locurilor de joacă din municipiu, astfel încât acestea să fie protejate, atât cât se poate, împotriva vandalizării. Să le închidem seara și să le deschidem dimineața, să nu mai reprezinte un refugiu pentru cei care consumă alcool”, a declarat Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța.

Primarul a dezvăluit însă problema: nu are cine să le deschidă. A vorbit cu asociațiile de locatari, dar acestea nu vor să-și asume această responsabilitate. S-a ajuns apoi la polițiștii locali, dar nici aceasta nu e o soluție, pentru că aceștia ar avea prea mult de muncă.

„Se pare că ajungem la poliția locală, dar îi încărcăm pe ei săracii că și așa au multe de făcut, dar chiar trebuie să rezolvăm problema asta după ce securizăm perimetrul și închidem locurile de joacă, e prozaică, dar e o problemă, să vedem cine închide și cine deschide, dar o să o rezolvăm și pe asta”, a declarat Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanța.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Chinezii vor construi o bucată din Autostrada de Centură București Nord cu bani europeni

vin nov. 25 , 2022
O companie de stat chineză, China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), va construi lotul 3 al Autostrăzii de Centură A0 București Nord, iar tronsonul de 8,6 km dintre Afumați și Cernica ce va costa aproape 400 milioane de lei trebuie să fie gata în doi ani și jumătate. „Astăzi, am […]

V-ar putea interesa și: