Primăria Năvodari organizează concurs pentru ocuparea a 4 posturi

Primăria Oraşului Năvodari organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, vacante, de:

  • 1 post – muncitor necalificat I din cadrul Compartimentului ecarisaj;
  • 1 post – muncitor calificat, treaptă profesională I din cadrul Compartimentului administrare cimitire;
  • 1 post – muncitor calificat, treaptă profesională I în cadrul Compartimentului întreținere-reparații;
  • 1 post – îngrijitor vârstnici  în cadrul Serviciului social – Unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • muncitor necalificat I:
    •  studii generale/medii
    • vechime în muncă – minimum 1 an (dovedită cu carnet de muncă sau adeverințe),
  • muncitor calificat, treaptă profesională I – din cadrul Compartimentului administrare cimitire:
    • studii generale/medii,
    • calificare în una din următoarele meserii: zidar, pavator, sudor, vopsitor, zugrav, zidar-tencuitor, dulgher, drujbist, faianțar,
    • vechime în muncă – minimum 5 ani (dovedită cu carnet de muncă sau adeverințe),
  • muncitor calificat, treaptă profesională I – în cadrul Compartimentului întreținere-reparații:
    • studii generale/medii,
    • calificare într-o meserie cu profil tehnic: instalator sanitar, instalații apă-canal, zidar, vopsitor, zugrav, lăcătuș, zidar-tencuitor, dulgher, faianțar, zugrav-vopsitor, fierar betonist, electromecanic, electrician, mecanic, mecanic agricol, mecanic mașini și utilaje, mecanic auto, pavator, drujbist, tâmplar, lăcătuș mecanic;
    • vechime în meserie – minimum 5 ani (dovedită cu carnet de muncă sau adeverințe),
  • îngrijitor vârstnici:
    • studii medii/generale,
    • curs de calificare în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice la domiciliu, absolvit cu diplomă,
    • fără vechime,

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 octombrie 2021, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 18 octombrie 2021, ora 10.00: proba scrisă pentru postul contractual vacant de îngrijitor vârstnici;
  • 19 octombrie 2021, ora 10.00: proba practică pentru cele 5 posturi contractuale vacante de muncitori necalificați I și muncitor calificat, treaptă profesională I;
  • data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul Primăriei Oraşului Năvodari, Str. Dobrogei nr. 1, Județul Constanța, telefon 0241/761.603, int. 108.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Falimentul de pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu și 1 Decembrie 1918

Tue Sep 28 , 2021
Vin vremuri grele pentru constănțenii care au afaceri pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu și pe 1 Decembrie 1918. Proiectul de reabilitare a celor două bulevarde va însemna, pentru mulți dintre ei, falimentul. Sunt atât de supărați și hotărâți să schimbe ceva încât pe 1 octombrie se vor întâlni, într-un eveniment organizat […]
bulevardul-alexandru-lapusneanu-constanta