Primăria Ovidiu a obținut bani pentru a construi o creșă cu program prelungit

Clădirea va dispune de sală de servire a mesei, dormitoare, cabinet medical, vestiare, grupuri sanitare, birouri și dotări la standarde europene privind siguranța și buna desfășurare a activităților educaționale.  

Primăria Ovidiu a obținut bani europeni pentru a construi o creșă cu program prelungit.

În data de 01 iulie 2019, primarul George Scupra a semnat contractul de finanțare pentru proiectul  „CONSTRUIRE IMOBIL P+1, CU DESTINAȚIA DE CREȘĂ CU PROGRAM PRELUNGIT, ÎN ORAȘUL OVIDIU”.    

Valoarea totală a  proiectului este de 1.549.760,25 lei, adică circa 327.000 de euro. Clădirea va dispune de sală de servire a mesei, dormitoare, cabinet medical, vestiare, grupuri sanitare, birouri și dotări la standarde europene privind siguranța și buna desfășurare a activităților educaționale.  

Creșa va fi construită la adresa: șos. Natională, nr. 62A (în vecinătatea grădiniței „Licurici”), pe o suprafață de 246 mp, având ca regim de înălțime parter și etaj.

„Orașul Ovidiu crește de la an la an ca număr de populație, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Acesta a fost și motivul principal când am demarat aceste proiect. Suntem bucuroși ca putem veni cu o soluție viabilă pentru familiile tinere, care în mod justificat aveau această dorință. În scurt timp vom demara procedurile de licitație.Educația este una din prioritățile mele, considerând că investițiile în educație sunt cel mai bun proiect pe termen lung. În orașul Ovidiu, hrana copiilor de la grădinița cu orar prelungit este subvenționată 50% de primărie, paza este gratuită la toate unitățile de învățământ și în fiecare vară investim în modernizarea acestora. Avem o școală și grădiniță nouă în satul Poiana, am reabilitat complet sala de sport de la școala din Culmea și am depus proiectul pentru extinderea Liceului Tehnologic „Ion Podaru”. Totodată sperăm ca și proiectul privind supraetajarea Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Poet Ovidiu” să fie aprobat, pentru a oferi tuturor copiilor, indiferent de vârstă, accesul la un act educațional de calitate, facilitând creșterea rezultatelor școlare pe viitor.”, a declarat primarul George Scupra, primarul din Ovidiu.

Proiectul este finanțat prin programul POR 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.