Primăria Ovidiu majorează taxele și impozitele cu rata inflației, 1,30%

primăria ovidiu taxe și impozite

Primăria Ovidiu a a anunțat că majorează taxele și impozitele pentru anul 2019 cu rata inflației, respectiv 1,30%.

Măsura a fost luată având în vedere modificările aprobate de Guvernul României cu privire la codul fiscal, creșterea salariului minim pe economie, coroborat cu creșterea tarifelor la utilități ce impun costuri suplimentare la bugetul local.

„Conform art.491din Legea 227/2015, nivelurilor impozitelor și taxelor pentru anul 2019 vor fi majorate cu indicele de inflație comunicat de Ministerul de Finanțe, respectiv 1,30%.”, au precizat reprezentanții Primăriei Ovidiu.

Există însă și taxe care nu sunt majorate, dar și impozite care scad.

Iată principalele modificări aduse:

  1. Taxa de salubritate rămâne la același nivel ca în anul 2018, respectiv 86,62 lei/persoană/an (compusă din colectare, transport și neutralizare), pentru cei care conform legii pot beneficia de subvenție acordată de primăria Ovidiu și care au venituri cumulate mai mici de 1300 lei/luna/membru de familie. Tariful de salubritate nesubvenționat este 106,62 lei/an ( calculat la nivelul anului 2018, indexat cu indicele de inflație de 1,30%, plus contribuția la fondul de mediu );
  2. Pentru clădirile rezidențiale ale persoane fizice, cât și pentru toate tipurile de clădiri ale persoanelor juridice, impozitul este majorat cu 10% (față de maximul posibil conform legii de 50%);
  3. Impozitul mijloacelor de transport hibride se reduce cu 95%;
  4. Taxa de căsătorie oficiată în alt loc decât sediul stării civile se reduce de la 1500 la 1000 lei.

Ca și anul trecut, pentru plata integrală până la data de 31 martie 2019 a impozitelor pe clădiri, teren și autovehicule beneficiați de următoarele reduceri:

  • persoane fizice 10%
  • persoane juridice 5%

„Ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră în demersurile noastre pentru modernizarea și dezvoltarea orașului Ovidiu, a satelor Poiana și Culmea, mulțumindu-vă anticipat.”

George Scupra, primarul orașului Ovidiu
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.