Primăria Constanța a început să taie mai mulți copaci din parcul Tăbăcărie.
Asociația Constanța Altfel a postat două fotografii pe Facebook chiar de la locul faptei.
În replică, George Coman, șeful Serviciului de Igienă Publică şi Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Constanța, a dat însă imediat replica.
„Am identificat 8 plopi uscați în totalitate. Ce trebuie să facem, că nu mai înțeleg, să îi lăsăm să cadă pe copii?”, a spus acesta.
Recomandăm angajaților primăriei să anunțe, prin comunicate de presă și prin publicarea unei știri pe site, zilele și motivele când se taie copaci. Dacă nu au nimic de ascuns, un astfel de lucru nu ar face decât să evapore neîncrederea unora și ar fi un pas necesar în calea transparentizării actului de administrație. Pentru că vorbim despre un subiect atât de sensibil în Constanța, spațiile verzi, recomandăm primăriei să facă publice și rapoartele verbale, însoțite de dovezile aferente, în care se arată că pomii tăiați erau putrezi.
P.S. Primăria Constanța a trimis un comunicat de presă prin care explică ce s-a întâmplat, din punctul său de vedere.
„Primăria Municipiului Constanța informează că, în cursul zilei de astăzi, Serviciul Gestionare Spații Verzi a demarat o acțiune de toaletare și tăiere a arborilor uscați din zona parcului Tăbăcărie.
După evaluarea specialiștilor și urmare a sesizărilor, a rezultat necesitatea toaletării unui număr de 8 arbori cu creștere necontrolată, respectiv tăierea a 8 plopi uscați.
Lucrările de toaletare se execută la cei 8 arbori în viață și au ca scop refacerea coroanei, salvarea și regenerarea exemplarelor supuse intervenției, precum și punerea în siguranță a zonelor adiacente.
Decizia de tăiere a celor 8 plopi uscați s-a luat după o atentă evaluare a riscurilor pe care aceștia le prezentau pentru cei ce tranzitează zonele respective, iar în locul fiecărui plop tăiat se vor planta alți 5 arbori, de îndată ce sezonul va permite.
Respingem cu fermitate informațiile false vehiculate în spațiul public cu privire la defrișarea, lotizarea, retrocedarea și betonarea Parcului Tăbăcărie sau a unor zone din acesta.
Precizăm că acțiunea Serviciului Gestionare Spații Verzi nu are nicio legătură cu proiectul „Parcului de miniaturi” și că asemenea acțiuni au loc în tot orașul.”
Vă reamintim că un raport întocmit de către specialiștii Băncii Mondiale trage un serios semnal de alarmă. Municipiul Constanța face parte din categoria celor care au pierdut spațiu verde în ultimii ani. Dacă în 2.000 vorbeam de 18 metri pătrați pe cap de locuitor, în 2015 ajunsesem la 15 mp. Datele lor sunt culese de la Institutul Național de Statistică.