Primăria Tulcea a interzis comercializarea petardelor

Primarul din Tulcea, Ștefan Ilie, PNL, a hotărât interzicerea comercializarea materialelor pirotehnice în piețe și pe domeniul public.

„Am luat această decizie, alături de Agropiete Tulcea, luând în calcul frecventele accidente cu urmări grave, disconfortul fonic cauzat de pocnetul asurzitor al petardelor, stresul provocat persoanelor vârstnice sau bolnave, dar și traumele provocate animalelor de companie. Direcţia De Poliţie Locală a Municipiului Tulcea va fi foarte vigilentă pentru a-i depista pe cei care încearcă să vândă la colț de stradă produse pirotehnice. Bineînțeles, în ziua de azi mărfurile circulă foarte ușor, iar materialele pirotehnice nu fac excepție. Cu toate acestea, la nivel local putem diminua din efectele negative luând toate măsurile legale pe care le avem la dispoziție.”, a spus primarul.

Acesta a subliniat că sărbătorile de iarnă trebuie să fie o bucurie pentru toată lumea, este o perioadă când ar trebui să ne detensionăm de stresul acumulat în timpul anului, alături de cei dragi, copii, părinți, bunici, chiar și căței sau pisici.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Restaurantul Delfinul funcționează din nou

joi nov. 24 , 2022
Restaurantul Delfinul din Constanța, care fusese propus pentru închidere definitivă de către Protecția Consumatorilor, pentru neregulile grave găsite în urma unui control, funcționează din nou „S-a ridicat măsura de oprire temporara a prestării de servicii după ce a remediat deficientele.”, au declarat pentru Constanța 100% Ecaterina Scînteie, șefa Comisariatului Județean […]
restaurant delfinul

V-ar putea interesa și: