
Primarul Constanței, secondat de doi dintre consilierii săi, directorul de logistică al instituției, dar de niciun om de afaceri, a primit vineri o vizită de curtoazie a Excelențe-Sale doamna Kathleen A. Kavalec, Ambasador Extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite în România, care ne vizitează orașul la șase săptămâni de la preluarea mandatului diplomatic de ambasador în țara noastră.

„Am rugat-o pe doamna Ambasador să ne sprijine prin promovarea orașului Constanța și a întregii regiuni în mediile de business din Statele Unite. Orașul Constanța are nevoie de investiții masive care să poată susține proiectele sale ambițioase de dezvoltare.
Excelența-Sa ne-a transmis că orașul Constanța reprezintă una din destinațiile sale favorite de vizită, mai ales din perspectiva proiectelor locale la care a contribuit în misiunea diplomatică anterioară și a relevanței strategice a municipiului în actuala conjunctură de securitate a regiunii extinse a Mării Negre. Doamna Kathleen A. Kavalec a subliniat că facilitarea cooperării bilaterale în domeniul economic, în special în cel energetic, reprezintă o prioritate a mandatului său. În acest context, încurajează și sprijină proiectele municipalității de stimulare a prezenței companiilor americane în Constanța, în general în România.”, a transmis primarul Constanței pe pagina sa de Facebook, unde a recunoscut că nu scrie numai el.
Chițac spune că a discutat în detaliu inițiative, proiecte și oportunități în multiple domenii, inclusiv colaborarea și parteneriatul la nivel municipal între Constanța și municipalități din Statele Unite, organizarea și desfășurarea unor misiuni comerciale la Constanța, cooperarea peopole-to-people, stimularea interesului investițional al firmelor și companiilor americane pentru marile proiecte de infrastructură din regiune, la nivel local, județean, regional etc.
Potrivi primarului, ambasadorul SUA s spus că „este un moment istoric al relației bilaterale” și că regiunea extinsă a Mării Negre va rămâne și pe mai departe o regiune în care cooperarea româno-americană se poate exprima plenar, putând reduce influențele maligne ce pot destabiliza în continuare regiunea.
„Doamna Kathleen A. Kavalec a exprimat și transmis recunoștința sa pentru căldura și sprijinul acordat de populația orașului și de către municipalitate refugiaților ucraineni sosiți în Constanța, subliniind totodată și oportunitățile pe care actuala situație geopolitică le poate genera pe plan local, inclusiv pentru dezvoltarea capacităților portuare și de infrastructură din regiune.”, a mai spus edilul Constanței.
Mass-media nu a fost invitată la nicio parte a evenimentului.
Daca au plimbat-o putin cu masina prin oras, cu siguranta ca va avea ce sa recomande.