Primarul Constanței: „Spitalul Modular își va deschide porțile în viitorul apropiat”

Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a scris, pe pagina sa de Facebook, faptul că Spitalul Modular din Constanța își va deschide porțile în viitorul apropiat, fără să menționeze data exactă.

„Am început lucrările la această structură modulară din iulie, anul acesta, contractul de finanțare fiind semnat în noiembrie 2021, și încă de atunci am plecat de la ideea că vrem să oferim calitate, aparatură performantă, confort și siguranță. Astăzi pot să afirm că ne-am îndeplinit obiectivul. Noul corp va avea 52 de paturi, din care 10 sunt de ATI și este dotat cu Computer Tomograf, RMN, farmacie și laborator. De 40 de ani nu s-a mai construit un spital în oraș, de aceea deschiderea Spitalului Modular este un motiv atât de mare de mândrie. S-au depus eforturi enorme, asta pentru că așteptările noastre au fost mari și am făcut tot posibilul să îndeplinim fiecare obiectiv pe care ni l-am propus, întotdeauna cu gândul la cât de mult o să vină în sprijinul cetățenilor.”, a scris Vergil Chițac.

Primarul a subliniat că valoarea totală a proiectului este de 10 milioane de euro, iar structura modulară va fi nucleul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, asigurând completarea serviciilor medicale pentru această unitate.

Vă reamintim că În Cluj, Iași și Craiova au început pregătirile pentru construirea unor spitale regionale de sute de locuri, cu sute de milioane de euro. De asemenea, Oradea a primit 640 de milioane de lei pentru un nou spital.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 thoughts on “Primarul Constanței: „Spitalul Modular își va deschide porțile în viitorul apropiat”

  1. Poponarie clara ! Bani aruncati …Nimic nou in privinta furtului din bani publici.Total neoportuna

  2. Spital modular reprezinta o solutie provizorie de amenajare la un moment dat, intr-un context dat (vezi spitalul care a functionat pe terenul de joc al Stadionului Portul pe perioada pandemiei. Pentru un oras mare precum Constanta, o constructie de acest tip nu numai ca este inestetica, in buricul targului, dar si ineficienta dpv al functionalitatii ( pereti subtiri, instalatii aparente, spatii cu suprafete si inaltimi mici). In plus a aglomerat si mai mult curtea spitalului existent. Nu inteleg de ce nu s-a ales solutia unei constructii clasice ( fie si pestructura metalica) intr o zona in care sa fie asigurate toate facilitatile inclusiv parcare pentru vizitatori ( de ex fostul obor pe Aurel Vlaicu). Din pacate orasul asta este condamnat sa nu evolueze deloc, exemplu fiind si asazisa reabilitare a bulevardelor care din pacate produce imobilitate urbana prin solutiile proaste alese.

  3. Atat il duce capul pe primarul v c! Si , la cat a durat si cat a costat facea un spital serios. Dar ideea e sa nu tina mult, sa se dea alti bani pt mentenanta. cUIE Mhitac

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cât aștepți trenul în gară, CFR te invită să citești

vin dec. 8 , 2023
Sucursala Regională CFR Constanța a lansat proiectul „Biblioteca din Gară”. Călătorii care ajung în Gara CF Constanța sunt invitați să își aleagă o carte din sutele de volume din diferite genuri literare. Biblioteca este amplasată în zona caselor de bilete, la ieșirea spre peronul 1. „Biblioteca din Gară” a fost […]

V-ar putea interesa și: