Primarul din Agigea a uitat ce a promis acum 7 ani! Între canalizare și haznale

Acum 7 ani și jumătate, primarul din Agigea le promitea oamenilor, în alegeri, extinderea rețelei de canalizare și apă. Acum îi întreabă dacă nu cumva vor să rămână cu haznale în curte

Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cârjaliu, le promite locuitorilor din Agigea un program de investiții în rețelele de apă și canalizare din localitate. Asta nu se întâmpla ieri, alaltăieri, ci acum șapte ani și jumătate! Acum îi întreabă pe oameni dacă vor canalizare sau nu!

Pentru că se apropie campania electorală (de fapt, mulți primari sunt deja, neoficial, în campanie), Constanța 100% începe o serie de articole prin care vrem să arătăm dacă edilii și-au îndeplinit sau nu promisiunile din campanie. Un caz care ne-a atras atenția este cel al primarului PSD din Agigea, Cristian Maricel Cârjaliu, cetățean de onoare al localității (?!).

În aprilie 2012, acesta declara triumfător că a realizat foarte multe lucruri în primul an de mandat și că mai vrea unul. Le promitea atunci oamenilor că se va ocupa de extinderea rețelei de canalizare și apă în localitate.

„Am proiecte începute şi doresc să le duc la termen în mandatul următor. Eu consider că în patru ani de zile, comuna Agigea s-a modernizat şi reabilitat cât în 20 de ani. Vreau să mai candidez şi pentru faptul că, în perioada 2013-2015, vreau să aplic pentru un nou proiect care constă în reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare şi apă”, a spus primarul Cristian Maricel Cârjaliu într-un articol publicat pe 17 aprilie 2012 de presa locală.

Oamenii l-au votat, pesemne că au avut încredere că le va face omul rețea de canalizare și apă.

După mai bine de șapte ani, același primar care promitea cele de mai sus organiza un sondaj și în întreba pe oameni dacă vor sau nu canaliare! Oamenii trebuia să răspundă cu „Da” sau „Nu”. Treaba e serioasă, nu e glumă. Are și număr de înregistrare emis de Primăria Agigea: 10127 din 11 iunie 2019.

„Vă rugăm să răspundeți cu Da sau Nu”, se arată în documentul oficial semnat de primarul Cristian Maricel Cârjaliu.

În Agigea, serviciul de vidanjare a fost atribuit direct firmei Asus Service SRL. Primăria localității suportă 50% din costuri, firma încasează de la populație restul de 50%. Asus Service SRL împarte numărul oficial de telefon cu SC Golful Pescarilor SRL, o societate deținută în proporție de 50% de un mecanic auto din Agigea, Dumitru Stanciu, finul lui Bogdan Cîrjaliu,

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare spune că este obligatorie racordarea utilizatorilor la rețeaua de canalizare acolo unde există rețea de canalizare. În localitățile în care există un sistem public de canalizare, toți utilizatorii care au contract de furnizare a apei, indiferent dacă au sau nu branșament propriu, au obligația de a deversa apele uzate provenite din activitățile specifice fiecărui tip de utilizator numai în rețeaua de canalizare, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.