Primarul din Cernavodă, condamnat la închisoare cu executare

Liviu Negoiță

Primarul oraşului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, a fost condamnat, pe 7 februarie, de Tribunalul Constanţa, la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Decizia nu este definitivă.

Liviu Negoiță este acuzat de procurorii DNA că a făcut plăţi nelegale în valoare de 9,3 milioane de lei, în folosul unui club sportiv.

„Condamnă pe inculpatul Negoiţă Liviu Cristian (…) pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a,b C.penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). Pedeapsa principală se va executa in regim de detenţie, potrivit art. 60 C.penal”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.

Primăria Cernavodă nu s-a constituit parte civilă în acest proces.

Magistraţii au mai dispus confiscarea sumei de 9,3 milioane de lei de la Liviu Negoiţă şi menţin sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor primarului din Cernavodă.

El mai este obligat şi la plata sumei de 12.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Liviu Negoiță este membru PNL.

Recomandări:

Cernavodă vrea să cheltuie pe luminițele de Crăciun cât Clujul, deși are venituri cu aproape 93% mai mici

VIDEO. Cozile de topor din Primăria Cernavodă

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Liceul Teoretic Traian: tradiție a excelenței în cercetarea spațială

vin feb. 7 , 2025
Liceul Teoretic Traian din Constanța înseamnă performanță și excelență recunoscută la nivel internațional. Elevii acestei instituții de prestigiu au demonstrat, din nou, că pasiunea pentru știință și cercetare poate duce la rezultate impresionante. După succesul din 2023, când proiectul ECOS-EURO-COSMO-ORBITAL-SYSTEM, coordonat de profesor Lia Enescu, a obținut premiul I la […]