Primarul Florin Mitroi, apreciat chiar și de adversarii politici

florin mitroi

Nu auzi prea rar un șef de partid lăudând un adversar politic. Dacă șeful de partid este din PSD și adversarul din PNL, pare cu atât mai puțin probabil.

Și totuși se întâmplă. Recent, președintele Organizației Județene a PSD Constanța, Felix Stroe, a spus că are o „apreciere puternică” față de primarul din comuna Valu lui Traian, Florin Mitroi, PNL.

Inițial, un cârcotaș ar pune aceste aprecieri pe seama unui joc politic: poate că vrea să-l atragă în PSD. Nici vorbă. Adică, suntem siguri că PSD și-ar dori un primar ca Florin Mitroi, dar însuși Felix Stroe a spus că acesta nu va pleca din PNL. E adevărat, la un moment dat, Mitroi și alți trei primari au făcut parte din PSD, dar social-democrații au fost cei care i-au făcut să plece, recunoaște șeful de acum al lor.

De ce este totuși apreciat Florin Mitroi de șeful PSD (în condițiile în care, în același timp, acesta din urmă afirmă că este mulțumit numai de jumătate din primarii săi)?

Eu cred că îl apreciază pentru că Florin Mitroi a făcut lucruri bune în comună, a schimbat fața localității și continuă să o facă. Și, deși acest lucru pare un dezavantaj pentru un om politic, este un avantaj pentru comunitate și, cel mai important, este un exemplu pentru alți primari.

Felix Stroe a spus cu subiect și predicat ce trebuie să facă un primar, de orice culoare ar fi. Nici mai mult nici mai puțin, de fapt, decât să respecte legea.

Eu am bunul obicei, fiind copil de învățător de țară, când mă duc într-o poziție prima dată studiez legislația care reglementează acea poziție. Eu știu așa: în conformitate cu Legea 215 a administrației publice locale, primarul trebuie să se ocupe de următoarele lucruri importante care sunt definite în lege. Primarul trebuie să facă să existe un transport corect în comun, să existe o tramă stradală civilizată, asfaltată, trotuare, tot ce trebuie, să existe salubrizare, să existe ordine publică. Cam acestea sunt cele patru atribuții mari ale primăriei. Mai are atribuții că finanțează parțial sistemul de sănătate, parțial sistemul de învățământ.”, spunea Felix Stroe.

Florin Mitroi face aceste lucruri. A asfaltat aproape întreaga comună și acum a obținut bani de la Guvern pentru a construi o șosea de centură, în condițiile în care el face parte dintr-un partid aflat în opoziție. Construiește un cartier nou în Valu lui Traian. Aici, spre deosebire de multe zone din localități cu pretenții mai mari, se va asfalta, se va trage, evident, curent, dar se va construi și o școală.

Haideți să vă dau un exemplu care mie mi s-a părut important, dar primarului banal.

Acum câteva luni, am primit o scrisoare acasă din partea Primăriei Valu lui Traian. Niciodată scrisorile de la primării nu aduc vești bune, nu-i așa? De data aceasta, conținutul aproape că m-a uimit. Dețin o mică suprafață de teren într-un cartier nou din Valu și eram înștiințat, scurt și politicos, că strada din fața terenului se asfaltează. În plus, eram rugat să iau legătura cu inginerul care se ocupa de lucrare, pentru a-i spune unde să pună bordura mai jos, astfel încât să am acces cu mașina pe teren. Evident, aveam și un număr de telefon la care să sun, dar și un termen limită, ca să nu ne lungim până la Paștele Cailor. E prima dată în mulți ani când am simțit că cineva face administrație pentru oameni, nu de dragul de a o face. Și mi-am adus aminte de multe străzi din multe localități unde se asfaltează așa cum vrea mușchii unui muncitor. Mi-am adus aminte și cum un constănțean s-a rugat de muncitori să facă un rebord (așa se cheamă tehnic) pentru ca zeci de părinți să poată să iasă cu cărucioarele cu bebeluși din bloc. S-a lovit de un refuz, nu era în proiect.

Nu e o întâmplare și nici un gest unic. Așa este condusă Primăria Valu lui Traian. Am avut ocazia să-l văd la lucru, de câteva ori, pe Florin Mitroi. Deși aveam o întâlnirea stabilită, nu-i lăsa pe oamenii care băteau la ușă să aștepte. În absolut toate cazurile, a găsit câte o rezolvare pe loc. La un moment dat, am suspectat chiar că au fost întâlniri aranjate, care să impresioneze un ziarist. A râs și m-a asigurat că nu e așa. Aveam apoi să văd acest lucru cu ochii mei, după timpul petrecut în biroul primarului de locuitori și după privirea de mulțumire pe care o aveau când ieșeau.

Florin Mitroi mai face ceva ce – sunt sigur – îi place lui Felix Stroe. Un lucru pe care eu îl apreciez mult. Nu aruncă bani pe spectacole publice costisitoare. Anul trecut, de exemplu, Ziua Recoltei a fost organizată ca un simplu târg de legume, fără muzicieni. Ca să rămână bani pentru investiții. A limitat cheltuiala totală la 30.000 de lei. Ca să vă faceți o idee, Primăria Cumpăna a cheltuit anul acesta, la Festivalul Rodul Pământului, 45.000 de lei numai pentru publicitate, 48.000 de lei cu onorariile artiștilor, 5.000 de lei numai pentru plăcintă! Detalii AICI. Mai mult, anul trecut, de Ziua Națională a României, Primăria Valu lui Traian a organizat un concert, dar cei care au dorit să-l vadă au plătit bilet: 15 lei. Inedit și reconfortant, într-o țară în care primarii aruncă milioane de euro pentru concerte cu intrare gratuită, plătite însă din bani publici.

Un amănunt important. Primăria Valu lui Traian a atras, din 2016 până în prezent, fonduri europene în valoare de 6.550.000 de euro și 52.090.000 de lei (adică circa 11.000.000 euro). În total, 17.555.000 de euro. Valu lui Traian are o populație de 11.542 de locuitori, potrivit referendumului din 2011. Un calcul aritmetic simplu arată că fondurile europene atrase au fost în valoare de 1.520 de euro pe cap de locuitor.

O observație de final: l-am auzit pe Felix Stroe vorbind în termeni laudativi și despre primărița din Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, PNL.

Postări recente

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.