
Primarul din Peștera, Marius Liviu Petre, o critică în termeni duri pe primărița din Cumpăna, Mariana Gâju, despre care spune că cere măsuri ilegale.
Cei doi sunt colegi în Partidul Social Democrat.
„Cea mai vocală doamnă primar din galaxie, omniprezentă, omnipotentă si omniscientă, economist de profesie, așa cum apare în semnătură, cu o postliceală terminată la vreo 20 de ani de la absolvirea liceului, licențiată a prestigioasei Universități „Gheorghe Cristea” din Bucureşti, se lansează, în stilu-i caracteristic, în furibunde atacuri asupra unor inspectori din I.Ș.J. Constanța pe motivul nedreptățirii unor cadre didactice titulare locale. Fără a cunoaste câtuși de puțin legea, o invocă cu nonșalanță prin cunoscutul limbaj de lemn, recurgând „în dulcele stil clasic” la manipulare, și cerând măsuri ilegale în numele legii.”, a scris primarul din Peștera pe pagina sa de Facebook.
Marius Petre a continuat și a subliniat că societățile în care apartenența politică rămâne cel mai bun criteriu al selecției sunt societăți bolnave.
„O constatare tare amară a societății actuale, o lume care nu dorește decât sa-i dea jos pe ai lor pentru a face loc alor noștri, în care apartenența politică rămâne cel mai bun criteriu al selecției. „Statul sunt eu” spunea Ludovic al XIV-lea („regele soare”) cu mai bine de 300 de ani în urmă, „legea suntem noi” pare a transmite respectivul personaj cu aură nu mai puțin divină din spectrul politicii cu iz de mucegai din Mica Sciție. O „evoluție” istorică care explică multe din decalajele europene, în care ne complacem și pe ai cărei lideri îi aplaudăm și îi promovăm dintotdeauna. O societate bolnavă!”, a conchis acesta.
Scandalul a plecat de la acuzații pe care primărița le-a făcut într-o ședință de lucru. Aceasta a afirmat că inspectorii școlari fac ilegalități și oferă posturi cadrelor didactice care au luat note mici la titularizare, reproșând totodată că acestea nu sunt acordate cadrelor didactice la plata cu ora. Evident, doamna primar, contabilă de meserie, cu facultatea terminată pe la 40 și ceva de ani, nu cunoaște nici legea din domeniu, nici metodologia de ocupare a posturilor în învățământ.
„Posturile didactice nu se tranzacționează ca la piață”, ne-a spus un specialist în domeniu.
Ca să punem lucrurile în context, trebuie să vă spunem că Marius Liviu Petre, înainte de a fi primar, a fost directorul școlii din Peștera și chiar inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane.
P.S. În cazul în care citește și primărița din Cumpăna acest articol, precizăm că Mica Sciție (Scythia Minor) este numele sub care a fost cunoscut în antichitate actualul teritoriu al Dobrogei și Cadrilaterului. Regele Soare este regele Ludovic al XIV-lea, care a condus Franța timp de 72 de ani și 110 zile. A construit impresionantul palat de la Versailles și a rămas în istorie și pentru fraza „Statul sunt eu”. Puteți citi mai mult în Historia.
Vă recomandăm și: