Primarul Vergil Chițac a ieșit pe teren. A explicat de ce întârzie lucrările pe bulevardul Lăpușneanu, nu a spus nimic despre dispariția locurilor de parcare

Primăria Constanța a anunțat, printr-un comunicat de presă, că primarul Vergil Chițac a efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor efectuate în cadrul proiectului privind îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia (bulevardul 1 Decembrie 1918 și bulevardul Alexandru Lăpușneanu). 

Până în acest moment pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu au fost executate lucrări în proporție de 45%. 

„Graficul lucrărilor a fost decalat pentru că s-a procedat în paralel și la înlocuirea magistralei termice de pe același tronson. Un alt aspect care cauzează întârzierea lucrărilor il constituie aspectele descoperite după efectuarea lucrărilor de frezare și realizare de sistem rutier nou. Complexitatea proiectului implică adaptarea la situațiile neprevăzute. Odată ce am decopertat trotuarele dinspre Parcul Tăbăcărie, am descoperit că acestea urmau să se prăbușească în scurt timp și am fost nevoiți să construim un zid de sprijin, lucrare neprevăzută la momentul proiectării”, a declarat primarul muncipiului Constanța domnul Vergil Chițac.  

Revenind la proiect acesta prevede reabilitarea părții carosabile pe o suprafață de peste 140.000 mp, modernizarea și extinderea traseelor pietonale pe o suprafață de peste 40.000 mp. Arterele rutiere vor beneficia de aproximativ 8 km de piste de biciclete și 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public. 

Pe tronsoanele delimitate de bulevardul Aurel Vlaicu și strada Soveja au fost realizate lucrări de reparații a tramei stradale, reabilitare a trotuarelor cu pavaj modern și realizarea de canalizații subterane pentru rețelele de date și iluminat public. 

Recomandare: Eșec al administrației Chițac: a pierdut 19,3 milioane lei pentru reabilitarea Colegiului Mircea cel Bătrân

Celelalte tronsoane până la Casa de Cultură se află în lucru, se decopertează zona pietonală, se montează pavaj și se realizează canalizații pentru rețelele de telecomunicații și energie electrică. 

„Vom interveni etapizat și pe celelalte sectoare, după ce se vor finaliza lucrările de reabilitare a rețelelor de transport a energiei termice. Traseul cuprins între Gara CFR și stațiunea Mamaia va fi complet reconfigurat. În ceea ce privește amenajările urbane, vorbim despre stații de transport public modernizate, mobilier urban inteligent alimentat de energie solară prevăzut cu senzori pentru măsurarea calității aerului, sisteme de informare cetățeni cu mesaje variabile, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, spații verzi și sistem de irigații.”, se arată în comunicat.

Primarul nu a făcut nici o referire la faptul că dispar mii de locuri de parcare și nici la ce vor face cei care nu vor mai avea unde să-și lase mașinile.

Proiectul are o valoare 91.361.614, 40 lei și se derulează prin Programul Operațional Regional 2014 -2020 și a fost demarat de fostul primar, Decebal Făgădău.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Probleme mari în Năvodari. Inspectoratul de Stat în Construcții a dat 226 de amenzi

mie feb. 22 , 2023
Sute de clădiri din Năvodari au fost ridicate în ultimii ani fără ca proprietarii să respecte legislația în domeniul construcțiilor. Este concluzia la care a ajuns corpul de control al Inspectoratului de Stat în Construcții care a efectuat o amplă acțiune de control și care a scos la iveală nenumărate […]

V-ar putea interesa și: