Primăvara din noiembrie se termină. Cu cât vor scădea temperaturile

Meteorologii au anunțat că, în zilele viitoare, temperaturile scad şi cu 10 grade în sud-estul ţării, iar la munte sunt anunţate precipitaţii mixte. De la jumătatea săptămânii, vremea se schimbă radical, spre deosebire de zilele trecute, când am avut parte de o adevărată primăvară în plină toamnă.

„Săptămâna viitoare, mai ales în a doua parte a ei, o masă de aer rece va determina scăderea valorilor de temperaturi sub ceea ce ar fi normal pentru a doua decadă a lunii noiembrie în ţara noastră”, a anunţat, la Digi24, Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). 

Aceasta spune însă că este prematur ca meteorologii să se pronunţe cum va fi iarna anului 2021-2022. Cert este că până atunci, „avem o lună noiembrie al cărei debut a adus zile de vară şi ne aşteptăm ca cel puţin până la sfârşitul lunii să mai avem astfel de alternanţe de zile mai călduroase, urmate de perioade mai reci”, a declarat directorul ANM la Digi24. 

Vremea a început să se răcească de ieri, iar temperaturile se vor apropia de normalul termic al perioadei calendaristice: maxime de 10-19 grade. 

„Duminică, 7 noiembrie, se va păstra acelaşi ecart al valorilor de temperaturi, chiar uşor mai coborâte, 10-17 grade Celsius. Luni, 8 noiembrie, va fi o uşoară creştere, până la 20 de grade Celsius, însă de marţi, 9 noiembrie, o masă de aer mai rece va determina scăderea regimului de temperaturi până la valori între 7-11-12 grade în partea de vest-sud-vest-sud a ţării, chiar 8-9-10 grade în Bucureşti”, a declarat directorul ANM. 

Astfel, luni, 8 noiembrie, vremea va fi caldă pentru această dată în regiunile sudice şi sud-estice şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. În vestul, nordul şi centrul ţării cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. Meteorologii anunţă că în celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, în prima parte a zilei, local va fi ceaţă, iar noaptea pe arii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între -1 şi 10 grade. 

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Pandemia la zi: 5.293 de cazuri, 273 de decese

Sun Nov 7 , 2021
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.293 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 50 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În județul Constanța au […]