Primăvara prieteniei. Maurer Residence Constanța a organizat un eveniment special pentru cei mai mici membri ai comunității

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pentru Maurer Residence Constanța venirea primăverii a fost cea mai potrivită ocazie de a prilejui bucurie celor mai mici membri ai comunității, dedicându-le un eveniment special, presărat cu momente artistice, cadouri vesele, surprize dulci și multă prietenie.

Cei mici au avut parte de o seară fascinantă în care s-au împrietenit cu personaje de basm, au parcurs alături de aceștia cele mai palpitante călătorii și au explorat fascinanta lume a senzațiilor și iluziilor optice pe care au deschis-o pentru ei cei de la Museum of Senses. Culori, lumini, încăperi magice, toate au umplut sufletul celor mici de veselie și bună dispoziție, iar emoția descoperirii i-a ghidat spre cele mai neașteptate aventuri senzoriale.

În cadrul Atelierului de creație cei mici au învățat să confecționeze cele mai gingașe mărțișoare pentru mămicile lor, în timp ce personajele de poveste interpretate de cei de la „Club Amicii” au prins viață pentru a-i încânta cu cele mai năstrușnice peripeții și pentru a crea noi prietenii în rândurile curajoșilor participanți.

„Găzduind unul dintre cele mai frumoase evenimente, am fost aproape deopotrivă de cei mici, dar și de părinți, pregătind momente deosebite de ambele părți. Dacă cei mici s-au putut bucura de o atmosferă de poveste în compania eroilor preferați și de cele mai frumoase surprize, mămicile s-au putut bucura nu numai de momente prețioase alături de cei mici și de mărțișoarele primite în dar de la aceștia, dar și de un mărțișor oferit de Iaki SPA; un ritual facial Yonka ce îi va lumina ziua norocoasei mămici. Ne-am bucurat împreună să vedem cum mulțumirea, prietenia și veselia celor mici poate fi adevărata stare de spirit a lunii lui Mărțișor și vă mulțumim tuturor pentru clipele frumoase pe care le-ați prilejuit și pentru încrederea de a alege să vă simțiți ACASĂ alături de noi.”, au spus reprezentanții Maurer Residence Constanța.

Dacă doriți să aflați direct ce înseamnă comunitatea Maurer, cum puteți achiziționa un apartament în cadrul complexului rezidențial și care sunt avantajele, puteți accesa www.maurerconstanta.ro sau puteți ajunge la biroul de vânzări din strada Milano nr. 21. De asemenea, puteți suna la numărul 0728.111.777.


Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.