Prinși în flagrant în timp ce încercau să fure catalizatorul unei mașini

Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au identificat doi bărbați, de 20, respectiv 34 de ani, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Astfel, în noaptea de 14 spre 15 februarie a.c., în jurul orei 03.00, aceștia ar fi încercat să sustragă catalizatorul unui vehicul parcat pe o stradă din municipiul Constanța, în timp ce un alt bărbat, de 20 de ani, ar fi înlesnit comiterea faptei, prin aceea că ar fi păzit locul, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă la furt calificat.

În urma probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Citește și:

Se fură catalizatoare auto și tobe de eșapament

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.