Probabil cel mai bun sfat despre imobiliare

Despre imobiliare își dă multă lume cu părerea. Există persoane care au prezis că prețurile vor scădea abrupt, cu până la 30% în doi ani. Asta înseamnă mai bine de 1% pe lună. Detalii AICI.

Surprinză, însă: prețurile au crescut. Dacă v-ați lua după cei care spun că vor scădea prețurile, veți aștepta mult și bine. Se poate să scadă, dar dacă nu va fi așa..

Poate cel mai bun sfat despre imobiliare pe care l-am auzit este mai jos și vine de la Dragoș Vîlceanu, fondatorul Asociației Brokerilor Imobiliari. Pe scurt: dacă îți place o locuințe, dacă ai nevoie de ea și îți aduce bucurie, cumpăr-o, dacă poți.

Iată ce spune:

„Vine furtună imobiliară!? Deci când îți cumperi o mașină, nu contează că peste 10 ani nu mai valorează aproape nimic și peste 20 o dai direct la fiare vechi, important este să fie pe placul tău, să-ți folosească, să fie utilă, să fie fiabilă, să-și facă treaba. Cred că toată lumea este de acord și nu te judecă nimeni dacă îți cumperi o mașină, două, trei, sau poate 10 mașini, într-o viață de om. Aaaa, și pentru unele mașini ratele/costurile sunt mai mari decât rata la o casă! Dar ce să vezi, în societatea noastră cu oameni minunați… o casă, un apartament, un teren, casa TA, un ACASĂ al tău, nu ai voie să-ți cumperi acum, pentru că te ceartă toți diletanții imobiliari, iar prin presă, de ani de zile, se cânta prohodul pieței imobiliare.

Dragilor, nu contează dacă piața o să crească sau nu, ceea ce contează cu adevărat este să locuiești într-o casă care ți se potrivește, care îți folosește ție și familiei tale și pe care ți-o permiți în acest moment al vieții tale, iar dacă prin absurd valoarea ei o să scadă, atunci gândiți-vă că la o mașină nouă, frumoasă și scumpă care devine învechită și ruginită.

Oameni buni, nu mai faceți calcule ieftine de genul: nu cumpăr acum, mai aștept să scadă prețurile, eu cred că este o atitudine foarte periculoasă, deoarece există probabilitatea să crească! Inspirație imobiliară, vă doresc!” a scris, pe Facebook, Dragoș Vîlceanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 thoughts on “Probabil cel mai bun sfat despre imobiliare

  1. Nu cred ca este un sfat bun si nu cred ca a facut o comparatie inteligenta. Locuinta este altceva decat o masina, care costa mult mai putin.
    Sfatul pare ca provine direct din sistemul bancar: cumparati, pentru a fi inglodati in rate toata viata, pentru ca noi mai marim dobanzile si ajungeti la rate de trei ori mai mari decat atunci cand ai semnat contractul.
    Sfatul nu este bun decat pentru cei care au banii pusi deoparte si pot cumpara cu banii jos.

  2. Daca toti cei interesati sa cumpere o locuinta se vor abtine sa cumpere timp de sase luni (dau o marja de timp) vor avea surpriza ca preturile incep sa scada (in ciuda faptului ca cei din imobiliare sunt intelesi intre ei sa nu scada preturile – dovada ca ei cresc preturile). Este genul cazului ideal.
    Ma surprinde ca se mai cumpara inca multe apartamente intr-o tara aflata pe locul intai in lume la proprietati imobiliare (nu conteaza ca majoritatea sunt mici – nici cele puse la vanzare nu sunt mari). Pesemne ca cei care cumpara (majoritatea dintre ei) vor sa le inchirieze – deci fac o investitie. Si pesemne acestia sunt cei care pot plati cu bani lichizi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O direcție a CJC a acumulat datorii de 7,3 milioane lei. Palaz acuză: „Domnule Lupu, cam cât din coșul zilnic al constănțeanului se va duce ca să vă acopere incompetența și clientela?” COMPLETARE

lun feb. 6 , 2023
Claudiu Palaz, consilier județean PMP și fost prefect și vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, a lansat un nou atac dur la adresa lui Mihai Lupu, PNL, președintele CJC. „Mihai Lupu este, la fiecare ședință de CJ, foarte aproape de a-și doborî propriul record de proiecte de hotărâri penale, inițiate ori […]
claudiu-palaz-si-mihai-lupu

V-ar putea interesa și: