Procesul Polaris vs Primărie. Decebal Făgădău a centrat, Tribunalul a marcat, Felicia Ovanesian a aplaudat

fagadau ovanesian polaris

Tribunalul Constanța a luat astăzi o decizie într-un proces deschis de municipiul Constanța împotriva Polaris. Decizia dă dreptate municipiului Constanța, care nu mai este obligat să plătească penalitățile din dosarul cu firma de salubritate. Vom reveni însă puțin mai jos asupra acestui aspect.

Sentința de astăzi a fost salutată de city managerul municipiului Constanța, avocata suspendată din Barou Felicia Ovanesian.

„…și se făcu… dreptate”, scrie aceasta, pe pagina sa de Facebook, pentru prieteni.

Nu putem să nu remarcăm un lucru, care reiese și din postarea city managerului. Dosarul despre care vorbim poartă numărul 6300/99/2018, deci este deschis de – cine credeți – chiar Decebal Făgădău, pe vremea când era primar. Dreptatea despre care vorbește city managerul are la bază demersurile făcute de fostul primar PSD.

Evident, Felicia Ovanesian „uită” să-i amintească faptul că Decebal Făgădău sau cineva din „ciuma roșie” are legătură cu acest proces. Probabil însă că nici nu a înțeles foarte bine speța. Spunem acest lucru pentru că, la prima întâlnire dintre Primăria Constanța și Polaris, Felicia Ovanesian, care participa atunci în calitate de consilier onorific al primarului (acum e plătită cu peste 16.000 de lei pe lună) recunoștea că, în ciuda faptului că a criticat Polaris în ultimii ani, nu citise contractul dintre companie și Primărie, contract care este publicat de foarte mult timp pe site-ul primăriei.

De fapt, nu este pentru prima dată când actuala conducere se laudă cu realizările fostei administrații. Exemple sunt destule, de la fondurile europene pentru reabilitarea a două bulevarde la iluminarea cu led a trecerilor de pietoni. Să ne-nțelegem, sunt proiecte benefice, care, în opinia noastră, trebuie să continue. Nu vedem însă nimic rău dacă li se recunoaște paternitatea. De altfel, actualul primar a și făcut-o.

Ca să facem o comparație cu fotbalul, Decebal Făgădău a centrat, Tribunalul a marcat, Felicia Ovanesian a aplaudat, de pe margine.

Să revenim la proces. Ce s-a întâmplat, de fapt, azi? În 2018, după ani buni de procese, Curtea de Apel Iași a decis ca orașul Constanta sa plătească penalități către firma Polaris M Holding in valoare de 28,8 milioane de lei, aproximativ 6,5 milioane de euro. Asta după ce Tribunalul Iași hotărâse, in mai 2017, ca orașul de la malul mării datora 410 de milioane de lei, aproximativ 91 de milioane de euro. Decizia a fost  definitivă. Banii reprezintă penalități de întârziere, ca urmare a refuzului Primăriei de a pune în executare o hotărâre de instanță din 2012, care obliga Primăria Constanta la aplicarea coeficientului de inflație. Pentru că primăria nu a plătit, Polaris a cerut penalități. Tribunalul a decis, azi, ca aceste penalități să nu fie acordate. Decizia de azi este definitivă, dar există, totuși, căi de atac. Definitivă era și decizia din 2018, dar nu a fost pusă în aplicare.

Procesul de care vorbim a început acum 9 ani.


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

2 comentarii

  • termoficator

    Nu-l mai laudati pe Fagadau pentru proiectele de reabilitare a marilor bulevarde, abia cand se vor executa vom vedea cata prostie si incompetenta zace in ele, o sa urlati atunci ca de ce le-a aplicat Chitac, ca erau capcane puse la cale de Ani Merla. Asa e cand toti comenteaza fara sa se informeze in detaliu inainte de a deschide gura. Doar o intrebare am: includ ele si inlocuirea magistralelor de termoficare pentru care abia acum se fac dosarele pentru bani europeni?

  • Normal că domn’ Chițac continuă pe linia Mazăre cu apendicele Făgădău….Asta se știa chiar dinainte să pășească in primărie , când mafia imobiliară a intermediat discuțiile dintre mafia PSD și mafia portului… dorință veche a lui Mazăre dar se pare că nu era el omul potrivit…Acum a apărut omul de paie Chițac…nimic mai potrivit!
    Ca primă dovadă – refuzul vehement de a realiza un audit asupra situației financiare, de personal și de legalitatea-juridic in care se găsea primăria la momentul preluării și a avizelor și lucrărilor în curs pe raza municipiului..
    Motivația refuzului..??! O aberație spusă in gura mare la TV pe Digi 24! – Că nu ar avea timp pentru asta… că are treburi mai importante!
    Dar ce nu a spus primarul e că nu dânsul face auditul ci Curtea de Conturi și alte instituții independente…
    Așa am fi știut cât au furat în 20 și ceva de ani hoții lui Mazăre și ai lui Făgădău și am fi avut o situație clară a momentului preluării iar în viitor am fi avut și un moment de referință pentru a putea calcula cat vor fura Chițac și gașca lui… Așa rămâne o nebuloasă care convine tuturor..

Leave a Reply

Your email address will not be published.