
Aproximativ 250 de persoane s-au adunat astăzi în fața Prefecturii Constanța pentru a protesta împotriva rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, solicitând reluarea acestuia. Evenimentul a fost organizat de suveraniști, mulți dintre participanți fiind membri ai partidului AUR.
Printre cei prezenți s-a numărat și Mohammad Murad, parlamentar AUR de Constanța, care a ținut un discurs în fața mulțimii. Acesta a criticat vehement autoritățile și procesul electoral.
„Din păcate, democrația este un praf în ochi. Nu mai vrem să continuăm. Nu mai credem în minciunile. Din păcate, faptul că CCR-ul este numit politic e clar că primesc comenzile de la PNL, PSD. E trist ce se întâmplă în România”, a declarat acesta.
Murad a mai spus că președintele României, Klaus Iohannnis, trebuie să plece acasă.
„Nu aveți ce căuta. Eu nu îi ce demisia, că dacă îi cer demisia înseamnă că e președinte legal. Îi cer să plece acasă.”, a mai spus el.
Protestatarii au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva guvernului, cerând „respectarea voinței poporului” și investigarea presupuselor nereguli electorale.
La eveniment au mai participat consilierul local Ovidiu Cupșa și consilierul județean Maria Saioc, de la AUR.


Atmosfera a fost tensionată, dar protestul s-a desfășurat fără incidente majore.
