PSD a construit o singură parcare supraetajată în Constanța în 20 de ani, a scos tramvaiele, dar acum cere locuri de parcare gratuite sau de 4 ori mai ieftine decât în Cluj

În cei 20 de ani cât a condus orașul (și județul) Constanța, PSD a construit o singură parcare supraetajată în municipiul Constanța, cea de la Spitalul Județean, cu fonduri europene. A mai făcut una în Mamaia, pentru turiști. Deși a promis mult, nu a realizat nicio parcare subterană în tot acest amar de timp. Toate acestea au venit la pachet cu măsuri care i-au încurajat pe oameni să folosească mașinile.

PSD a scos tramvaiele din Constanța, i-a lăsat pe șoferi să parcheze pe trotuare, nu a luat (cu excepția primarului Decebal Făgădău) nicio măsură pentru prioritizarea transportului în comun.

Așa s-a ajuns să avem circa 140.000 de mașini și 30.000 de locuri de parcare.

V-ar putea interesa și: Dacă l-ați votat pe Mazăre, nu vă mai plângeți de trafic

În ciuda greșelilor evidente și a deficitului imens, PSD Constanța consideră că parcarea în zona 2 nu trebuie plătită și că în centru tariful trebuie redus la 2 lei pe oră, adică de 4 ori mai puțin decât în Cluj-Napoca.

„Parcarea cu plată în Zona 2 din municipiul Constanța trebuie eliminată din Regulamentul Parcărilor!  Este pur și simplu jecmănire să institui parcare cu plată pe străduțe, prin cartiere, pe alei, în zone fără vreo importanță sau relevanță turistică, comercială etc.

Singurul scop este de a-i mai taxa suplimentar pe constănțeni. Dar asta au vrut Chițac, PNL și USR! Considerăm că tariful pentru parcarea cu plată în Zona 0 și Zona 1 trebuie reduse semnificativ la 2 lei, respectiv 1,5 lei/ora.  Constanța a devenit celebră în întreaga țară pentru taxele aberante de parcare. Stațiunea Mamaia a fost golită de turiști în urma acestor inepții, ajungându-se la situații în care taxa de parcare să reprezinte o treime din costul unui sejur.”, a declarat Costin Răsăuțeanu, liderul consilierilor municipali PSD.

Principalele modificări propuse de grupul consilierilor PSD sunt:

  • Eliminarea Zonei 2
  • Tariful orar în Zona 0 este 2 lei/oră inclusiv TVA
  • Tariful orar în Zona 1 este 1,5 lei/oră inclusiv TVA
  • Gratuitate pentru autovehiculele electrice şi hibrid
  • Parcare gratuită noaptea

Actualul PSD nu vrea să modifice însă regula introdusă de Radu Mazăre, cea prin care locurile de parcare rezidențiale se acordă după principiul „primul venit, primul servit”, care nu se întâlnește în orașele civilizate. Motivul? Probabil mulți dintre PSD-iști (și nu numai) au astfel de locuri și nu vor să renunțe la privilegiu.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

SONDAJ. Peste 50% din turiști sunt dispuși să plătească mai mult pentru o vacanță pe litoralul românesc. Topul stațiunilor în 2022

Thu Oct 27 , 2022
Sondaj: Aproape 90% dintre românii care au mers pe litoral în ultimii 3 ani vor să revină în vacanță la vară. Peste jumătate dintre ei iau în calcul alocarea unor bugete mai mari Un sondaj realizat de compania Litoralulromanesc.ro, cea mai mare platformă de rezervări de sejururi în hotelurile de […]